Rezerva valutară de la BNR scade cu 1,7 miliarde de euro
Rezerva valutară administrată de BNR a scăzut în iulie la 32,68 mld. euro, nivel mai mic cu 1,7 mld. euro față de iunie, în condițiile în care banca centrală a operat în numele Ministerului Finanțelor rambursarea a 2,6 mld. euro aferente datoriei publice interne.
Rezerva valutară administrată de BNR a scăzut în iulie la 32,68 mld. euro, nivel mai mic cu 1,7 mld. euro față de iunie, în condițiile în care banca centrală a operat în numele Ministerului Finanțelor rambursarea a 2,6 mld. euro aferente datoriei publice interne.
În ultima săptămână din iulie au ajuns la scadență obligațiuni în euro emise pe piața internă și un club loan tot în euro pentru care plățile cu tot cu dobânzi au însumat 2,6 mld. euro.Astfel, ieșirile din rezervă au însumat luna trecută peste 3 mld. euro, în timp ce intrările s-au ridicat la 1,37 mld. euro. Principalele surse de intrări de fonduri au fost reprezentate de alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaționale și altele.
Profitând de poziția confortabilă a lichidităților din trezorerie, Finanțele nu au refinanțat decât datorii de 463 mil. euro din totalul scadent de 2,6 mld. euro, reducând vizibil soldul datoriei publice. Totuși, strategia este contestată de bancheri și analiști care acuză Ministerul Finanțelor că se concentrează prea mult asupra prețului și prea puțin asupra unei politici consecvente de lungire a scadențelor la obligațiunile de stat: la licitația de săptămâna trecută Finanțele au atras 463 mil. euro pe 4 ani în loc de suma programată de 600 mil. euro, invocând prețul prea mare cerut de bănci și acceptând doar un randament mediu de 4,85%.
După vârful de plată din iulie, urmează o lună calmă pentru serviciul datoriei publice, cu plăți scadente de 205 mil. euro, ușor de aborbit de rezerva valutară.
Rezerva valutară rămâne ușor peste nivelul de 32,4 mld. euro de la sfârșitul lui 2010.
Datorită creșterii prețului aurului pe piața internațională, valoarea rezervei de aur de 103,7 tone a urcat cu aproape 300 mil. euro, până la 3,76 mld. euro.
În total, rezervele internaționale ale României au fost de 36,4 mld. euro la sfârșitul lunii iulie, cu 1,4 mld. euro mai puțin decât în iunie
În trimestrul al doilea BNR și-a redus expunerea pe titluri emise de Trezoreria SUA, până la 8,04 mld. dolari, respectiv cu circa 400 mil. dolari mai puțin decât în martie.
BNR și-a majorat anul trecut portofoliul de investiții în euro de la 63% la 66% din total, în timp ce ponderea plasamentelor în dolari a scăzut de la 29% la 24%.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026