Rezolutia privind Libanul dezbina Consiliul de Securitate ONU
Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, a refuzat ieri sa adopte proiectul de rezolutie franco-american, care prevede incetarea completa a ositilitatilor in Orientul Mijlociu. Intre timp, premierul britanic, Tony Blair, a declarat ca ONU va ajunge la un consens, iar ca rezolutia ar putea fi adoptata chiar in cursul zilei de astazi
Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, a refuzat ieri sa adopte proiectul de rezolutie franco-american, care prevede incetarea completa a ositilitatilor in Orientul Mijlociu. Intre timp, premierul britanic, Tony Blair, a declarat ca ONU va ajunge la un consens, iar ca rezolutia ar putea fi adoptata chiar in cursul zilei de astazi.
Confuzia ce domina discutiile din cadrul ONU se produce pe fondul continuarii atacurilor violente din zona de razboi si al cresterii continue a numarului de victime in randul civililor.
“Pentru noi este evident ca acest proiect, inutil pentru partea libaneza, nu poate fi adoptat, pentru ca nu va duce decat la continuarea conflictului si a violentelor”, a afirmat Vitali Tchourkine, reprezentantul rus la ONU.
Asadar, rezolutia ONU privind in-cetarea ostilitatilor in Orientul Mijlociu se dovedeste mult mai greu de adoptat decat declarasera initiatorii acesteia, Franta si SUA, la sfarsitul saptamanii trecute. Atunci, reprezentantul SUA la ONU, John Bolton, declarase ca “oamenii ( membrii consiliului n.r.) sunt multumiti”‘ de proiectul de rezolutie.
Pe de alta parte, Bolton din partea SUA si Jean-Marc de La Sabliere din partea Frantei sustin ca adoptarea rezolutiei se suspenda pana cand vor fi ascultate punctele de vedere al Ligii Arabe asupra textului si vor fi aduse eventualele modificari.
“Tin sa amintesc ca Liga Araba a cerut consiliului sa intervina (in vederea adoptarii de masuri pentru incetarea conflictului). Iar pentru a interveni trebuie sa tinem cont de preocuparile tuturor”‘, a spus La Sabliere, referindu-se la Liga Araba.
Reprezentantii Ligii Arabe s-au deplasat ieri la New York pentru a sustine planul in sapte puncte adoptat de premierul libanez, Fouad Siniora, si pentru a incerca sa aduca amendamente rezolutiei conforme cu planul. Principalul scop al ligii este sa obtina introducerea unui amendament care sa ceara retragerea trupelor israeliene de pe teritorilu libanez. Blair a declarat insa ca prezenta rezolutie nu va contine o cerere de retragere a trupelor israeliene, un astfel de demers putand fi inclus doar in cea de-a doua rezolutie.
Pe de alta parte, nemultumite de mersul negocierilor privind adoptarea rezolutiei, insistand pentru introducerea de amendamente, autoritatile libaneze au hotarat trimiterea a 15.000 de militari in sudul tarii, in paralel cu retragerea trupelor israeliene din aceasta zona. Libanul spera ca decizia Gu-vernului, adoptata in unanimitate, va deschide calea adoptarii unor amenda-mente la proiectul de rezolutie al Consiliului de Securitate, care sa puna capat ofensivei statului evreu impotriva Hezbollah. Un astfel de demers ar implica retragerea militiilor Hezbollah de la granita cu Israelul, asa cum isi doreste statul evreu. “Acest demers ar trebui sa deschida calea pentru amendarea proiectului de rezolutie in acord cu solicitarile libaneze”, a declarat o sursa guvernamentala.
Premierul israelian, Ehud Olmert, a spus ca initiativa libaneza este “interesanta” si ca partea israeliana trebuie sa studieze toate implicarile acestui demers. Olmert a adaugat ca, o eventuala forta libaneza la granita trebuie intarita de o forta internationala.
“Cu cat parasim mai repede Libanul cu atat mai bine”, a mai spus Olmert.
In prezent, pe teritoriul libanez se afla peste 10.000 de soldati israelieni pentru a instaura o zona de securitate de circa 7 km in zona granitei.
Pe langa trimiterea de trupe, Libanul mai doreste sa reia controlul asupra zonei fermelor de la Sheeba, teritoriu ocupat de Israel inca din 1967. ONU a declarat ca teritoriul apartine Siriei, in timp ce Siria sustine ca e teritoriu libanez, insa nu au fost trasate granite formale pana acum. Libanul a cerut ONU sa preia controlul asupra acestui teritoriu pana la semnarea unui acord. O astfel de masura ar inlatura pricipalul pretext al gruparii Hezbollah pentru a se reinarma. Gruparea si-a motivat reinarmarea, declarand ca Israelul trebuie alungat de pe teritoriile libaneze, adica de la fermele Sheeba.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026