Rezultate record la OMV
Grupul petrolier OMV din Austria a anuntat ieri o crestere puternica a profitului inregistrat in primele noua luni ale anului, peste asteptarile analistilor, preconizand ca va depasi in acest an rezultatele record raportate in anul 2000, informeaza Mediafax
Grupul petrolier OMV din Austria a anuntat ieri o crestere puternica a profitului inregistrat in primele noua luni ale anului, peste asteptarile analistilor, preconizand ca va depasi in acest an rezultatele record raportate in anul 2000, informeaza Mediafax.
Profitul operational al OMV a urcat in perioada ianuarie-septembrie la 510 milioane de euro (459 milioane de dolari), comparativ cu 350 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut.
Vanzarile companiei austriece au crescut, la randul lor, la 5,8 miliarde de euro, fata de 5,4 miliarde de euro, in primele noua luni ale anului 2000.
Cu toate acestea, directorul executiv al companiei, Richard Schenz, a declarat ca mediul de operare in perioada de raportare si, in special, in ultima parte a acesteia, a fost putin favorabil.
“Programul de reducere a costurilor si strategiile de investitii ne-au ajutat, in schimb, si ne dau sperante pentru atingerea obiectivelor financiare pentru ansamblul acestui an”, a mai spus Schenz.
Potrivit unui comunicat al companiei, profitul obtinut din activitatile de explorare si productie a cunoscut o crestere cu 6%, cel generat de activitatile din sectorul gazelor naturale a urcat cu 2%, in timp de operatiunile de rafinare, distributie si comercializare au adus grupului austriac un profit cu 189% mai ridicat decat in anul 2000.
La sfarsitul lunii septembrie, numarul benzinariilor operate de OMV s-a ridicat la 1.138, dintre acestea 536 fiind situate pe piata interna. In Romania, compania a deschis inca noua centre de comercializare de la finele anului 2000.
OMV si-a manifestat interesul pentru mai multe grupuri de profil din Europa Centrala, printre acestea numarandu-se Unipetrol din Cehia si grupul elen de rafinare Hellenic Petrol.
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Numărul de absolvenți pe niveluri de educațieProfesii · 12 noiembrie 2026