Rezultatele dezamagitoare ale companiilor trag bursele in jos
Pietele europene de actiuni s-au aflat din nou in scadere saptamana trecuta, in conditiile in care reducerile de rate ale dobanzii nu au reusit sa tempereze temerile ca starea economiei si castigurile companiilor se vor deteriora.
Indicele bursier paneuropean Dow Jones Stoxx 600 a inregistrat o scadere de 1,1%, dupa ce in saptamana anterioara consemnase cea mai puternica crestere saptamanala din 2001, scrie Bloomberg.
Actiunile ArcelorMittal au scazut cu 13% dupa ce cel mai mare producator de otel din lume si-a redus productia, iar actiunile Lafarge au pierdut 9,4% dupa ce cel mai mare producator de ciment si-a abandonat tinta de profit pe 2010. Actiunile firmelor de investitii Man Group si 3i au inregistrat o scadere de peste 10% in urma reducerii valorii activelor lor. Indicele Stoxx 600 a scazut pana la un nivel de 219,6 puncte, pierderea consemnata in acest an ridicandu-se la 40%, in conditiile in care pierderile legate de credite de aproape 700 de miliarde de dolari au afectat cresterea economica. Temerile legate de profit exprimate saptamana trecuta au pus de asemenea in umbra speculatiile conform carora noul presedinte american Barack Obama va impulsiona cresterea economica prin intermediul unui pachet de stimulente. “Acesta este numai inceputul a ceea ce anticipam ca va fi o perioada de reduceri drastice ale castigurilor”, a declarat Simon Davis, director de investitii in cadrul Putnam Investments. “Reducerile de rate ale dobanzilor sunt utile, insa nu suficiente.” Conform rapoartelor publicate saptamana trecuta, rata somajului a urcat pana la cel mai ridicat nivel din 1994, iar industriile de servicii au avut cea mai pronuntata scadere inregistrata vreodata in octombrie, in situatia in care conditiile de finantare s-au inasprit, iar consumatorii si-au redus cheltuielile. Strategii din zona euro, Marea Britanie, Elvetia si Danemarca au redus ratele dobanzii pentru a diminua efectele crizei pietelor globale de credit. Banca Angliei si-a redus in mod neasteptat rata de referinta cu 1,5% pana la 3%, cel mai scazut nivel din 1955. BCE si-a redus rata pana la 3,25%. Analistii si-au revizuit in jos estimarile privitoare la profiturile ce vor fi inregistrate in acest an de companiile ce alcatuiesc indicele Stoxx 600 pana la o scadere de 6,8%, de la cresterea de 11% avansata la inceputul anului. Comisia Europeana a anuntat pe 3 noiembrie ca economia regiunii a intrat probabil in recesiune in trimestrul trei si si-a redus proiectia de crestere pe acest an la 1,2% de la 1,3%. Castigurile celor 1.123 companii din Europa de Vest care au raportat rezultate trimestriale in 7 octombrie au scazut cu 9,1% in medie, sub asteptarile ce vizau o scadere de 7,1%.Citește și
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026