Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Rezultatele financiare din SUA vor fi principalul reper pe burse

Bursa de Valori București (BVB) a închis în urcare cu 1,1%, pe o lichiditate susținută de tranzacțiile speciale cu 49,12% din acțiunile Companiei Hoteliere In­ter­con­tinental România (RCHI), de 51,14 milioane lei, care au urcat rulajul RASDAQ la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

Monica Juganaru - Mediafax · 20 aprilie 2011 · 3 min de citit

Bursa de Valori București (BVB) a închis în urcare cu 1,1%, pe o lichiditate susținută de tranzacțiile speciale cu 49,12% din acțiunile Companiei Hoteliere In­ter­con­tinental România (RCHI), de 51,14 milioane lei, care au urcat rulajul RASDAQ la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

“Pentru următoarele două – trei săp­tă­mâni cel mai important reper de tran­zac­ționare îl vor constitui raportările fi­nan­ciare trimestriale din SUA și ca­pa­ci­ta­tea acestora de a impresiona sau de­za­măgi in­vestitorii, în timp ce tranzacțiile pe piața locală vor fi destul de frag­men­tate ca urmare a desfășurării AGA la ma­jo­ritatea companiilor listate”, spune Mihai Alexa, analist la SSIF Broker.

Ultimele operațiuni cu cele mai lichide zece acțiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la prețuri în creș­tere în medie cu 1,19%. Totodată, in­dicele BET-FI, care reflectă evoluția ac­țiunilor celor cinci SIF-uri și ale Fon­dului Proprietatea, a avansat cu 2,31%.

Investitorii au tranzacționat la BVB acțiuni de 35,93 mil. lei (8,7 mil. euro), sumă sub rulajul de marți, de 40,6 mil. lei (9,9 mil. euro).

Un pa­chet repre­zen­tând 49,12% din acțiunile Companiei Ho­te­liere Inter­con­tinental România (RCHI) a fost cedat pe piața Rasdaq, pentru 51,14 mil. lei (12,5 mil. euro).

O lichiditate mai ridicată pe piața Rasdaq a fost raportată la 9 aprilie 2009, când SIF Oltenia (SIF5) a vândut către Ford pachetul de acțiuni pe care îl avea la Automobile Craiova (AUCS), pentru 75,2 milioane lei (18 milioane euro).

Cele 409,46 mil. acțiuni Inter­con­ti­nental au fost vândute prin două tran­zacții, la un preț de 0,1249 lei pe unitate, cu 9,56% peste cotația de marți.

Alexa consideră că perspectiva pe termen mediu a pieței continuă să fie una de creștere, însă pe termen scurt ten­dința rămâne incertă, întrucât co­rec­țiile din ultimele ședințe au “șifonat” destul de mult încrederea investitorilor și ar fi nevoie ca aprecierile din sesiunea de miercuri să aibă continuitate și în zilele următoare.

“Totuși, la modul în care s-au manifestat piețele internaționale în ultimele două zile, respectiv aprecieri consistente, s-ar părea că evoluțiile negative înregistrate în ședința de luni au fost mai mult o reacție emoțională, investitorii manifestând din nou un apetit ridicat pentru investiții în acțiuni, pe fondul rezultatelor fi­nanciare peste estimări publicate de câteva dintre cele mai importante companii americane, respectiv Johnson & Johnson, IBM și Intel”, spune analistul SSIF Broker.

La BVB, titlurile FP au fost cele mai lichide, cu tranzacții cumulate de 15,39 milioane lei. Ultimul transfer a fost perfectat la 0,5785 lei, cu 0,61% peste prețul de marți.

Acțiunile FP au fost tranzacționate și pe piața Deal, unde s-a perfectat un transfer special de 2,87 milioane lei. Tot pe piața Deal au fost înregistrate două tranzacții speciale cu acțiunile BRD, de 2,2 milioane lei. Ultimul transfer a fost realizat la o cotație de 15 lei pe titlu, cu 1% peste prețul de marți.


De urmărit astăzi

Citește și