Rezultatele pe primul semestru, peste asteptari
Primele rezultate raportate de companiile de pe piata locala la sfarsitul semestrului intai arata ca ritmul de crestere al businessului romanesc nu a incetinit, dimpotriva, in unele domenii ale industriei de consum, temperaturile ridicate au sustinut boom-uri in vanzari raportat la ultimii ani
Primele rezultate raportate de companiile de pe piata locala la sfarsitul semestrului intai arata ca ritmul de crestere al businessului romanesc nu a incetinit, dimpotriva, in unele domenii ale industriei de consum, temperaturile ridicate au sustinut boom-uri in vanzari raportat la ultimii ani.
Intre companiile cotate, producatorul de tevi TMK Artrom Slatina (ART) a inregistrat in primul semestru un profit net de 43 mil. lei (13 mil. euro) de 2,4 ori mai mare decat in perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a crescut cu 80%, la 83 mil. euro.
Producatorul de echipamente pentru protectia mediului Comelf Bistrita (CMF) a raportat pe primele sase luni ale acestui an afaceri de 16,12 mil. euro, in crestere cu 21,9% (in euro) fata de anul trecut si un profit de 0,75 mil. euro, in crestere cu 66%.
Producatorul de bere Bermas Suceava (BRM) si-a majorat afacerile cu circa 11%, la 3,56 mil. euro, datorita temperaturilor ridicate. Profitul companiei a crescut cu 34% in euro, ajungand la 0,43 mil. euro.
Tot in industria berii, filiala locala a SABMiller, al doilea jucator din piata, a raportat un avans de peste 50% al vanzarilor in primul trimestru al anului fiscal (aprilie-iunie), raportat la aceeasi perioada a exercitiului financiar precedent.
Pe piata farma, Terapia Ranbaxy a inregistrat o cifra de afaceri de 66 mil. dolari (50 mil. euro), in timp ce grupul maghiar Gedeon Richter a depasit pragul de 40 mil. euro, cu cresteri pe segmentele de productie, distributie si retail cuprinse intre 10-25%. Prima retea de farmacii care si-a publicat rezultatele in primul semestru este Help Net, cu afaceri de 23 mil. euro, in crestere 30% fata de aceeasi perioada din 2006.
In electrocasnice, Arctic cel mai mare producator de pe piata locala, continua sa mearga pe plus, cu o crestere de 24% a cifrei de afaceri in primul semestru, la 99 mil. euro.
De cealalta parte, evolutia vanzarilor din retail confirma majorarile raportate la nivel de productie. Astfel, vanzarile Selgros au avansat cu peste 25%, in primul semestru, in timp ce Carrrefour a inregistrat un plus de 27% al vanzarilor in al doilea trimestru al anului, dupa un business de 171,3 mil. euro.
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Romgaz a raportat în primele 9 luni din 2026 un profit net consolidat de 2,2 miliarde lei, mai mic cu 8,9%, și venituri de 6,3 miliarde lei, în scădere cu 2,2%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026