Versiunea completă
Business Hi-Tech

RIM: BlackBerry are un potential urias in Romania

Compania canadiana Research In Motion (RIM), producatorul dispozitivelor BlackBerry, considera ca Romania este una dintre tarile cu potential urias de crestere si intentioneaza sa se dezvolte puternic pe aceasta piata in urmatorii doi ani. "In prezent, peste 33% din clientii nostri se afla in afara continentului nord-american

Adrian Seceleanu · 4 aprilie 2008 · 3 min de citit

Compania canadiana Research In Motion (RIM), producatorul dispozitivelor BlackBerry, considera ca Romania este una dintre tarile cu potential urias de crestere si intentioneaza sa se dezvolte puternic pe aceasta piata in urmatorii doi ani.
“In prezent, peste 33% din clientii nostri se afla in afara continentului nord-american. Pe masura ce cautam sa ne lansam produsele in cat mai multe tari de pe glob, piete cu potential ridicat de crestere precum Romania reprezinta oportunitati foarte bune pentru a impune solutiile BlackBerry pe o piata a solutiilor mobile in continua dezvoltare. Anul acesta si in 2009 intentionam sa ne consolidam puternic pozitia in regiunea balcanica”, a declarat pentru ZF Ulf Baltin, directorul RIM pentru Europa Centrala si de Est.
La sfarsitul anului fiscal care s-a incheiat la 1 martie 2007, aproximativ 28% din numarul total de abonati, respectiv 35% din venituri companiei proveneau din afara Americii de Nord.
Numarul de utilizatori de terminale BlackBerry din Romania, care au activat si abonamentul special care ofera acces la functia de trimitere si primire de mesaje e-mail de pe telefon, este de aproximativ 20.000, confom unor estimari de pe piata telecom. Utilizatorii de terminale BlackBerry provin in special din randul companiilor, care utilizeaza aceasta solutie pentru acces rapid la mesajele e-mail. In Romania, terminalele BlackBerry sunt disponibile prin operatorii de telefonie mobila Orange si Vodafone.
Pe langa costurile de achizitie a terminalului si contractarea unui abonament de voce, utilizatorii trebuie sa incheie si un abonament special, de date, pentru a putea primi si trimite e-mailuri de pe mobil.
La Orange, tariful lunar pentru utilizarea serviciului de e-mail prin BlackBerry variaza intre 5 euro si 39 de euro (fara TVA), in timp ce la Vodafone tarifele variaza intre 9 si 35 de euro (fara TVA). Tarifele variaza in functie de volumul de date inclus in abonament.
Compania canadiana si-a anuntat ieri rezultatele financiare pentru T4, precum si estimarile privind trimestrul curent, depasind estimarile analistilor. Profitul net in T4 a crescut de la 187,4 la 412,5 mil. dolari (143,8 ? 280,2 mil. euro), in timp ce vanzarile companiei s-au dublat, totalizand 1,88 mld. dolari (1,27 mld. euro).
In ceea ce priveste trimestrul fiscal curent, RIM se asteapta ca vanzarile sa urce la 2,3 mld. dolari (1,46 mld. euro), comparativ cu estimarea initiala de 2,01 mld. dolari (1,28 mld. euro) propusa de analisti. RIM a castigat aproximativ 2,18 milioane de clienti noi in T4, avand la nivel global circa 12 milioane de utilizatori.
Potrivit firmei de cercetare britanice Canalys, produsele BlackBerry au castigat in T4 o cota de 41% din piata telefoanelor mobile specializate in primirea si trimiterea e-mail-urilor. iPhone controla 28% din piata, in timp ce Palm, producatorul terminalelor Treo, avea o cota de 9%.
Pe de alta parte, analistii de la Canaccord Adams sunt de parere ca lansarea dispozitivului iPhone de catre compania americana Apple a contribuit la cresterea vanzarilor de terminale smartphone.
“RIM a beneficiat de pe urma lansarii iPhone-ului, pentru ca acesta a atras atentia asupra smartphone-urilor, iar multi oameni au inceput sa le adopte”, a declarat analistul Peter Misek.

Peste 33% din cei aproximativ 12 milioane de clientii ai companiei se afla in afara continentului nord-american

In Romania exista in prezent aproximativ 20.000 de utilizatori de terminale BlackBerry

Vanzarile RIM in T4 au totalizat 1,88 mld. $, iar compania a castigat peste 2 milioane de clienti noi

Analistii sunt de parere ca lansarea pe piata a iPhone a contribuit la cresterea vanzarilor de dispozitive BlackBerry

Citește și