Riscul privind remanierea miniștrilor ține Bursa pe scădere
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat, miercuri, a treia ședință consecutivă de scădere și a suferit o corecție de 0,53%, decuplându-se de piețele externe, în timp ce acțiunile SIF-urilor au revenit pe creștere la finele ședinței și au închis ziua cu un avans mediu de 0,24%.
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat, miercuri, a treia ședință consecutivă de scădere și a suferit o corecție de 0,53%, decuplându-se de piețele externe, în timp ce acțiunile SIF-urilor au revenit pe creștere la finele ședinței și au închis ziua cu un avans mediu de 0,24%.
Evoluția Bursei de la București a fost contrară celei consemnate de marile piețe europene, care au crescut cu până la 1,85%, în contextul în care și piața futures din SUA a înregistrat avansuri. BVB s-a decorelat de marile burse europene, pe fondul îngrijorării investitorilor în privința stabilității politice din România.
“Lichiditatea a fost foarte scăzută, întrucât investitorii așteaptă să vadă direcția pieței în urma posibilei remanieri a Guvernului. În cazul în care vor fi remaniați mulți miniștri, este posibil ca piața de capital să fie afectată în sens negativ. Din această cauză, BVB s-a decorelat de bursele externe, care miercuri au înregistrat creșteri”, a declarat Mihai Mureșian, trader la Intercapital Invest.
Sectorul SIF afișa, la deschidere, cea mai pronunțată creștere, de 0,66%, însă până la jumătatea sesiunii a pierdut o parte din avans și era în urcare cu 0,25%, în jurul orei 13:00.
În a doua parte a zilei, indicele BET, care urmărește evoluția SIF-urilor, a trecut pe scădere, însă a revenit din nou pe creștere la finele ședinței, închizând cu 0,24% peste nivelul de marți.
Cele mai lichide zece acțiuni de la BVB au închis ziua în scădere cu 0,3%, după ce în prima jumătate a ședinței afișau o corecție redusă, în jur de 0,1%.
Titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,36% sub nivelul de la închiderea sesiunii anterioare, după ce dimineață aveau un avans mediu de 0,15%.
Indicele extins al bursei, BET-XT, care urmărește evoluția primelor 25 de titluri în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 0,17%, cu toate că la deschidere era în urcare cu 0,21%.
Valoarea operațiunilor realizate miercuri la BVB s-a ridicat la 8,08 milioane de lei (1,89 milioane de euro), ușor sub lichiditatea de marți, de 8,56 milioane de lei (2 milioane de euro). Piața acțiunilor a înregistrat un rulaj de 7,06 milioane de lei, iar cele mai lichide au fost titlurile BRD-Groupe Société Générale (BRD) și SIF Transilvania (SIF3), cu transferuri reduse, de 1,28 milioane de lei și respectiv 968.000 de lei.
Titlurile BVB au înregistrat ieri o creștere de 2,3%, în timp ce acțiunile Petrom au pierdut 0,3%.
Acțiunile Siretul Pașcani (SRT), au revenit ieri pe creștere, cu peste 5%, după corecțiile drastice din ultima săptămână.
Pe segmentul destinat obligațiunillor a fost realizată o tranzacție de puțin peste 23.000 de lei, iar piața unităților de fond a avut un rulaj de 44.000 de lei.
Tranzacțiile cu produse structurate au însumat 661.000 de lei, iar cele cu contracte futures s-au ridicat la 296.000 de lei.
În jurul orei 16:50, indicele reprezentativ al Bursei din Londra, FTSE 100, era în creștere cu 1,52%, cel al bursei din Paris avea un avans de 1,78, iar DAX, indicele bursei din Frankfurt, era în urcare cu 1,15%.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026