Ritualuri "stramosesti"

Intreaga istorie umana este insotita de ritualuri fundamentale. Nasterea si moartea au constituit evenimente carora omul le-a simtit la un moment dat misterul. Fiorul produs de aceasta revelatie a trezit pe deplin spiritul in care scapara deja scanteia primelor sale inventii: unealta si focul. Respectul pentru nastere si moarte a insemnat, de fapt, intuirea unui trecut si a unui viitor. De aici s-au nascut valori spirituale si religii.

In vecinatatea localitatii Jaidet al-Khass de langa Damasc, arheologii au facut o descoperire impresionanta: un mormant vechi de 9.500 de ani, apartinand asadar unui sat preistoric, din epoca neolitica. Asemenea osuare umane s-au mai gasit, insa originalitatea sitului de la Tell Aswad o dau cinci cranii modelate cu lut, spre a recompune intr-un mod realist fetele defunctilor.
Sculpturile acestea facute “cu materialul clientului” au ochii inchisi, nasul drept (cu narile marcate) si gura figurata printr-o taietura. Pentru ca impresia sa fie si mai vie, mastilor de lut aplicate pe cranii li s-au subliniat unele trasaturi cu bitum, ca intr-o sculptura decorata. Trasaturile recreate astfel sunt regulate si fine, iar procedeul in sine presupune pricepere si rabdare, calitati pe care omul neolitic le-a mai demonstrat, de altfel, cu un remarcabil talent, in picturile sale rupestre. Si in simbolicele scene de vanatoare arta sa servea unor ritualuri profund inradacinate in societatea primitiva. Dar aici, executata pe craniile defunctilor, arta lasa sa se intrezareasca aceste practici ritualice mai direct si intr-o manifestare parca mai profunda.
Fara indoiala, decorarea craniului era o onoare rezervata unor persoane importante din lumea asezarilor preistorice. Dar riturile funerare si, in cadrul lor, impodobirea mormintelor, decorarea lor cu ocru rosu, se intalnesc chiar la societati umane mai vechi, situate in paleoliticul superior. O vreme s-a crezut ca un asemenea tratament privilegiat ii viza exclusiv pe adulti, moartea copiilor fiind privita de omul primitiv cu mai putin respect, iar inmormantarea lor, in consecinta, tratata expeditiv. O reconsiderare a acestor cunostinte vine tot in urma unor descoperiri arheologice recente, facute intr-un mormant vechi de 27.000 de ani, excavat la Krems-Wachtberg, in Austria. Protejate de omoplatul unui mamut lanos, scheletele a doi copii, presupusi gemeni, au fost gasite si ele intr-un mormant decorat cu margele si ocru rosu. Ulterior a fost dezgropat un al doilea mormant de copil, cu aceleasi caracteristici, ceea ce dovedeste ca practica nu era singulara in societatea de vanatori si culegatori din perioada glaciara, iar respectul acestor cioplitori in piatra pentru defunctii de orice varsta pare sa fi fost cu nimic mai prejos decat in societatile de mai tarziu.
Dar se pare ca ritualurile cele mai vechi ale omului nu de inmormantare se leaga, ci de reprezentarea universului.
Cercetand artefactele din paleoliticul mijlociu, Sheila Coulson, profesor asociat al Universitatii din Oslo, a descoperit in dealurile Tsodilo din desertul Kalahari, tinutul cu cea mai mare concentrare de picturi rupestre din lume. Venerat si astazi de populatia San din nord-vestul statului Botswana, locul sta sub semnul mitic al pitonului, care, la fel ca in prezent, umplea cu dimensiunea sa tutelara si spiritul africanilor de acum 70.000 de ani. Prin aceste consideratii, arheologul impinge cu 30.000 de ani in urma data la care oamenii moderni si-ar fi executat primele ritualuri complexe. Nu intamplator populatia San considera omenirea descinsa din pitonul primordial, care, tot dand ocol, in cautarea apei, dealurilor Tsodilo, a creat si vaioagele aride dintre ele. Ritualurile specifice locului se practica astazi intr-o grota ramasa multa vreme ascunsa de ochii specialistilor contemporani, si unde echipa doamnei Coulson a avut surpriza sa descopere o misterioasa stanca de forma unui cap de piton. “Pe piatra de sase metri lungime si doi inaltime – spune ea – am gasit intre trei si patru sute de cioplituri care nu puteau fi facute decat de mana omului. Puteai sa deosebesti gura si ochii sarpelui. Arata ca un piton adevarat. Jocul razelor de soare pe cioplituri creeaza aparenta unei piei de sarpe. Noaptea, flacarile focului lasa impresia ca sarpele se si misca.” Ciopliturile sunt foarte vechi, iar suprafata stancii a suferit eroziuni insemnate.
Dintr-o excavatie de proba, efectuata alaturi de stanca pomenita, au iesit la iveala nu mai putin de 13.000 de artefacte cu vechimea de 70 de milenii. Ritualul presupunea arderea sulitelor cu varf de piatra cioplita, era unul de “distrugere a artefactelor”, cum constata echipa de arheologi europeni. Interesant e ca doar sulitele cu varf rosu erau arse, iar piatra rosie provine din cu totul alta parte decat imprejurimile locului. In lipsa altor unelte, s-a tras concluzia ca grota nu fusese niciodata folosita ca locuinta, era doar un altar preistoric.
Din toate aceste exemple, si in special din ultimul, vom trage impreuna cu arheologii concluzia ca omul modern era inzestrat cu capacitatea gandirii abstracte mai de timpuriu decat am fost initial dispusi sa i-o acordam. Iar faptul ca ritualurile incepute in urma cu o suta de mii de ani reverbereaza pana in ziua de astazi sugereaza ca Tsodilo – o spun tot ei – “era, in peisajul preistoric, un loc extrem de special”. Un fel de Stonehenge african, la inceputul inceputurilor.