Roibu spune că pornește toată petrochimia de la Pitești din octombrie dacă-l lasă minoritarii
Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) spune că după repornirea instalațiilor de pe platforma Arpechim Pitești, așteptată pentru luna octombrie a acestui an, necesarul lunar al companiei pentru capital de lucru se va ridica la 75 mil. euro, cea mai mare parte a acestei sume urmând să fie destinată cheltuielilor cu materiile prime necesare producției.
Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) spune că după repornirea instalațiilor de pe platforma Arpechim Pitești, așteptată pentru luna octombrie a acestui an, necesarul lunar al companiei pentru capital de lucru se va ridica la 75 mil. euro, cea mai mare parte a acestei sume urmând să fie destinată cheltuielilor cu materiile prime necesare producției.
Oltchim va cheltui anual 246 mil. euro pe benzină nafta, un derivat petrolier produs de majoritatea rafinăriilor din țară și care se producea și la rafinăria Arpechim înainte ca OMV Petrom să o închidă definitiv la începutul acestui an.Totodată, compania va avea nevoie de 153,6 mil. euro pentru gaze (etan, propan, butan) folosite în procesul de producție și 102 mil. euro va plăti pentru energie electrică. Compania va cheltui anual circa 54 mil. euro pentru gaze naturale și 28,8 mil. euro pentru abur industrial, potrivit datelor furnizate de Oltchim.
“Pentru funcționarea integrată este necesară contractarea unor finanțări care să asigure necesarul de capital de lucru pentru o perioadă de două luni. Necesarul de capital de lucru pentru o lună de funcționare de 75 milioane euro este calculat atât pentru platforma de la Râmnicu Vâlcea, cât și pentru cea de la Pitești și este mai mare decât estimarea de anul trecut, deoarece s-a avut în vedere creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, unele din principalele materii prime ale societății”, spune Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Râmnicu Vâlcea.
El a precizat că firma are nevoie inițial de 150 mil. euro pentru capital de lucru, pentru că pe parcurs sumele rulate se reîntorc în societate după vânzarea produselor și reluarea ciclului de fabricație.
“Dacă PCC SE nu va contesta în instanță hotărârea adunării generale a acționarilor pentru angajarea creditului, estimăm pornirea la capacitate a instalațiilor în luna octombrie 2011”, spune Roibu.
Grupul nemțesc PCC SE este principalul acționar minoritar al Oltchim și s-a declarat împotriva repornirii instalațiilor din secția de petrochimie din cadrul Arpechim pe motiv că instalațiile sunt într-o stare avansată de deteriorare. Ei consideră totodată că funcționarea integrată a Oltchim cu petrochimia Arpechim ar cauza pierderi și mai mari combinatului, în condițiile în care rafinăria Arpechim se afla de mai mulți ani pe pierdere înainte de a fi închisă de Petrom.
De cealaltă parte, Constantin Roibu, care conduce combinatul chimic de peste 20 de ani, crede că poate să readucă activitatea pe profit.
“Profitul din activitatea de exploatare și implicit economia care se va realiza ca urmare a funcționării integrate la capacitate a Oltchim este de aproximativ 60 milioane de euro”, spune Roibu.
După decizia Petrom de închidere definitivă a rafinăriei Arpechim în luna martie a acestui an, statul s-a arătat interesat de preluarea și redeschiderea rafinăriei prin intermediul Oltchim care ar putea produce în cadrul combinatului benzina nafta necesară procesului de producție. Până în acest moment statul și Petrom nu au ajuns la un acord în această privință, însă între timp Oltchim a cumpărat mai multe active de la Petrom care aparțineau rafinăriei de la Pitești.
Conducerea Oltchim spune că Linde Gaz intenționează să construiască o fabrică de oxigen azot în incinta combinatului și că până la finalizarea investiției compania va utiliza oxigen și azot din fabrica veche existentă pe platforma de la Pitești.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026