Români la Cannes 2015/ de Ziarul de duminică
Lungmetraje regizate de cineaști celebri, precum Jacques Audiard, Gus Van Sant, Matteo Garrone și Paolo Sorrentino, se numără printre cele 17 filme selecționate în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2015, care va avea loc între 13 și 24 mai.
Lungmetraje regizate de cineaști celebri, precum Jacques Audiard, Gus Van Sant, Matteo Garrone și Paolo Sorrentino, se numără printre cele 17 filme selecționate în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2015, care va avea loc între 13 și 24 mai. Filmele din selecția oficială a celei de-a 68-a ediții a Festivalului de la Cannes au fost anunțate într-o conferință de presă, organizată la Paris, la care au participat Thierry Frémaux – delegatul general al evenimentului – și Pierre Lescure – președintele manifestării, aflat la prima sa participare în această funcție, deținută până în 2014 de Gilles Jacob.
Organizatorii de la Cannes acordă în mod tradițional trei locuri pentru filmele franceze. Anul acesta nu face excepție, iar două locuri au fost atribuite unor regizori care au mai concurat pe Croazetă: „Mon roi”, de Maiwenn, cu Vincent Cassel, Emmanuelle Bercot și Louis Garrel, și „Deephan”, regizat de Jacques Audiard, o saga curajoasă despre un refugiat tamil care ajunge să trăiască la periferia Parisului.
Scenaristul și regizorul Stephane Brize va participa în premieră în competiția de la Cannes cu pelicula „La loi du marche”, cu Vincent Lindon, un actor care apare cu regularitate în filmele sale, interpretând de această dată rolul unui bărbat în vârstă de 50 de ani care ajunge să lucreze ca gardian într-un supermarket și să se confrunte cu dileme morale foarte puternice.
Thierry Frémaux a spus că filmele ale căror titluri au fost prezentate în conferința de presă de joi reprezintă 90% din line up-ul final, care va fi completat cu alte câteva pelicule ce vor fi anunțate în zilele viitoare, iar selecția din acest an și-a asumat multe riscuri. În total, cineaștii care au realizat selecția din 2015 au vizionat 1.854 de filme. Opt filme de debut se regăsesc în selecția oficială a festivalului din acest an.
Într-unul dintre cele 17 titluri anunțate joi în competiția oficială, lungmetrajul „La giovinezza”, de Paolo Sorrentino, joacă și fotomodelul Mădălina Ghenea.
Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 – 24 mai.
Juriul competiției oficiale va fi prezidat de cineaștii americani Joel și Ethan Coen. Juriul secțiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actrița și regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secțiunii Cinéfondation și pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.
În competiția oficială au fost selecționate filmele „Dheepan”, de Jacques Audiard, „La Loi Du Marché”, de Stéphane Brizé, „Marguerite et Julien”, de Valérie Donzelli, „Il Racconto Dei Racconti”, de Matteo Garrone, „Carol”, de Todd Haynes, „The Assassin/ Nie Yinniang”, de Hou Hsiao Hsien, „Mountains May Depart/ Shan He Gu Ren”, de Jia Zhang-Ke, „Our Little Sister/ Umimachi Diary”, de Hirokazu Kore-Eda, „Macbeth”, de Justin Kurzel, „The Lobster”, de Yorgos Lanthimos, „Mon Roi”, de Maïwenn, „Mia Madre”, de Nanni Moretti, „Saul Fia”, de László Nemes, „La giovinezza”, de Paolo Sorrentino, „Louder Than Bombs”, de Joachim Trier, „The Sea of Trees”, de Gus Van Sant, și „Sicario”, de Denis Villeneuve.
În afara competiției vor fi proiectate deja anunțatul „Mad Max: Fury Road”, de George Miller, „Irrational Man”, de Woody Allen, „Inside Out”, de Pete Docter și Ronaldo Del Carmen, și „The Little Prince”, de Mark Osborne.
În secțiunea Un Certain Regard vor concura și două lungmetraje regizate de cineaștii români Radu Muntean și Corneliu Porumboiu. Regizorul Corneliu Porumboiu a fost inclus, cu lungmetrajul „Comoara”. Cu o acțiune care se concentrează pe doi bărbați care trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea de a descoperi o comoară, filmul „Comoara”, cu un scenariu care îi aparține lui Corneliu Porumboiu, are în distribuție actori profesioniști în egală măsură cu amatori. Astfel, rolurile principale sunt interpretate de Toma Cuzin („Câinele japonez”, „Domnișoara Christina”) și de actorii amatori Adrian Purcărescu și Corneliu Cozmei, care au fost selecționați după un proces amplu de casting, care s-a desfășurat pe parcursul a trei luni.
Radu Muntean a fost inclus secțiunea Un Certain Regard cu cel mai recent film, „Un etaj mai jos”. „Un etaj mai jos” este o coproducție Germania/ Franța/ Suedia, completând că este un lungmetraj cu un „buget mediu”. Teodor Corban și Iulian Postelnicu sunt actorii care dețin rolurile principale, filmul având un scenariu scris de Radu Muntean, Alexandru Baciu și Răzvan Rădulescu.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026