Români și evrei/ de Ziarul de duminică

Petre Țurlea – Români și evrei în secolul XX. Vol II – 1938-1944. Editura SemnE

Cu o întârziere nepermis de mare, apare în sfârșit în librării volumul al doilea din monumentala istorie „Români și evrei în secolul XX”, semnată de istoricul Petre Țurlea. I-am semnalat ieșirea din tipografie în urmă cu un an, dar întâmplări care nu țin de destinul cărților au dus la întârzierea amintită. Primul volum a apărut în 2014 și a dispărut și el aproape instantaneu. Se ocupa de perioada 1900-1938. Cel de față are în vedere anii 1938-1944. Trilogia profesorului universitar doctor Petre Țurlea, apare la Editura SemnE și este o lucrare bazată pe docu­mente inedite de arhivă și pe analiza presei românești și evreiești. Volumul al treilea se ocupă de perioada 1944-2000. (Publicarea tuturor volumelor trebuia să se încheie la finele lui 2015, potrivit planurilor inițiale!)

Volumul al doilea începe cu o precizare a autorului:

„Români și evrei în secolul XX, volumul I, acoperind perioada 1900-1938, a fost întâmpinat cu răceală din partea celor care se temeau că voi aluneca în acceptarea tezelor extremei drepte românești; și cu speranță din partea acelora care doreau o asemenea acceptare. Au fost dezamăgiți și unii și alții, întrucât mi-am propus doar aducerea la lumină a unor noi documente istorice și tratarea temei fără spirit polemic, cu sobrietate. Așa se face și în volumul al II-lea.

Nu va fi o tratare deplină, a tuturor problemelor privind relațiile dintre români și evrei în perioada 1938-1944. La fel ca în volumul I, se va urmări aducerea la lumină a unor noi documente, sau a unora mai puțin puse în lumină până acum; asupra acestora, a bibliografiei edite privind tema tratată se vor face și judecăți proprii, care pot fi discutabile. Așadar, volumul al II-lea, ca și primul de altfel, nu este un Raport final, cum lipsiți de modestie și-au intitulat recent «opera»  mai mulți autori, unii – surprinzător – chiar istorici. Documentele noi și concluziile personale sper să aducă mai aproape de adevăr privirea asupra unei epoci și a unei probleme foarte controversate. Poate fi acuzată o interpretare greșită a unor fapte, deplina  obiectivitate neexistând în prezentarea Istoriei, dar, interpretarea greșită – dacă există – nu este intenționat greșită.”

Practic, autorul se menține la direcțiile pe care și le-a impus/ și despre care a vorbit odată cu apariția primului volum: „Raporturile dintre români și evrei, în secolul al  XX-lea, au fost foarte complexe. Volumul de față nu-și propune să fie o monografie, să le trateze în ansamblu și amănunțit. Nu-și propune nici să fie o istorie a evreilor din România. Și, de asemenea, nu își propune să dea răspuns la toate întrebările. Bineînțeles, nu are nici pre­tenția că va oferi ultimul cuvânt, adevărul deplin, de necontestat, asupra temei respective, dar subiectivismul deformator al prezentării istorice se va încerca a fi redus la minimum. Tema tratată a stârnit, încă de la începutul secolului al XX-lea, un larg interes, pe marginea ei apărând foarte multe articole, stu­dii, volume.”

Toate acestea par a fi dovedite de ideile finale ale volumului de față, autorul precizând din nou că asupra relațiilor dintre români și evrei în perioada 1938-1944 nu se pot trage concluzii definitive. Istoricul, direct implicat în aceste probleme, ca autor a numeroase cărți și ca deputat în primele două legislaturi de după 1990, scrie:

„Odată cu căderea comunismului, a avut loc o revedere a Isto­riei, context în care s-a declanșat un adevărat conflict între istoricii evrei, care doreau să impună ideea unui Holocaust în România, și unii istorici români, care îl negau. Indiscutabil, după 1989 trebuiau îndreptate mai multe teze greșite impuse în perioada comunistă, cu privire la România celui de Al Doilea Război Mondial. In primul rând, teza caracterului nedrept, «imperialist» al războiului dus de Ion Antonescu împotriva URSS. Majoritatea istoricilor și aproape totalitatea opiniei publice românești au îmbrățișat teoria războiului drept, de eliberare  națională. Tot ce a făcut Ion Antonescu a ajuns a fi subordonat acestui țel, în ochii celor mai mulți români. De aceea, Ion Antonescu este considerat, de către aceștia, un erou național: a luptat și a murit pentru un țel major al Poporului Român. Așa se explică apariția unui curent major de «reabilitare», de înlăturare a formulei «criminal de război» aruncată asupra lui în 1946. A apărut, însă, și tendința de idealizare a Mareșalului, cel care, totuși, are o serie întreagă de acțiuni criticabile; între acestea și unele care-i vizau diect pe evrei. După 1989, încercări de restabilire a adevărului istoric au avut loc pe două planuri, amândouă implicând și istorici: în planul societății civile, cu antrenarea mai ales a unor veterani de război; în planul lumii politice, mai ales prin dezbaterile din Parlament.

În concluziile asupra problemei relațiilor dintre români și evrei în anii celui de Al Doilea Război Mondial, trebuie pornit de la compararea numărului evreilor din România anului 1940, cu cei din :România anului 1945, și de la identificarea cauzelor care au generat înjumătățirea acestui număr.”

Urmează informații extrem de utile despre aceste teorii și despre acțiunile desfășurate în Parlament în anii 90 – o istorie la zi.

Istoricul se luptă și în acest volum, ca și în primul, cu acuzele de antisemitism aruncate prea ușor asupra multor per­sonalități din varii domenii ale civilizației românești; cu fenomenul suspiciunii la adresa istoricilor români care cercetează problema raporturilor dintre români și evrei (suspiciune ce ajunge până la blocarea accesului la unele surse documentare – și istoricul dă exemplul propriu); și mai ales cu constatatrea că, dacă nu ocolești tema relațiilor dintre români și evrei, și se crede că ai putea ajunge și la conclu­zii contrare celor ale istoricilor evrei, uneori ești boicotat (alteori se practică boicotul fără știrea arhiviștilor). În sfârșit, uneori se ajunge, în urma unor presiuni subterane, la retra­gerea din librării, sau chiar din tipografii, a volumelor cu conți­nut neconform tezelor istoriografiei evreiești. Cazul cel mai cu­noscut: volumul de documente Situația evreilor din România. I. 1939–1941, partea întâi, coordonată de lt.col. Alexandru Duțu, dr. Cons­tantin Botoran.