Romania a castigat la Haga procesul cu Ucraina
Romania a avut castig de cauza la Haga in procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Marii Negre, dupa ce Curtea Internationala de Justitie (CIJ) i-a acordat ieri 80% din suprafata aflata in litigiu.
Romania a avut castig de cauza la Haga in procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Marii Negre, dupa ce Curtea Internationala de Justitie (CIJ) i-a acordat ieri 80% din suprafata aflata in litigiu.
Verdictul dat ieri de CIJ ar putea aduce incasari din redevente de circa 1 mld. euro, iar cantitatile de petrol si gaze naturale extrase ar putea reduce dependenta pietei locale fata de importuri. “Hotararea pe care a pronuntat-o astazi (ieri – n.n.) Curtea recunoaste jurisdictia suverana si drepturile suverane ale Romaniei pentru o suprafata de platou continental si zona economica exclusiva de 9.700 de kilometri patrati, adica 79,34 % din zona in disputa cu Ucraina”, a declarat agentul Romaniei la Haga, Bogdan Aurescu, dupa anuntarea verdictului. Zona contine circa 70 de miliarde de metri cubi de gaze si 12 milioane de tone de petrol, potrivit lui Aurescu. “Este o solutie avantajoasa pentru Romania, care a sustinut permanent o metoda de delimitare conforma cu dreptul international si, evident, o solutie echitabila care este avantajoasa si pentru Ucraina”, a spus Aurescu. “Putem spune ca, la finalul acestui proces, obiectivul nostru a fost atins”, a spus Aurescu, referindu-se la faptul ca CIJ a pronuntat o solutie cu un caracter echitabil, clar si nesusceptibil de interpretari, care deschide accesul Romaniei la resursele de hidrocarburi din zona. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis printr-un comunicat ca solutia CIJ reprezinta un succes al aplicarii dreptului international, fiind o decizie corecta si echitabila, favorabila Romaniei. De asemenea, a sustinut MAE, hotararea de la Haga permite Romaniei sa inceapa demersurile de exploatare a resurselor de hidrocarburi din zona. Presedintele Traian Basescu a apreciat ca decizia CJI in procesul cu Ucraina este un mare succes al MAE roman. “Este un mare succes al Ministerului de Externe”, a spus Basescu, precizand ca in continuare Romania va vedea ce va face. “Decizia Curtii de la Haga cred ca va conduce la o mai buna colaborare intre Romania si Ucraina si va elimina influentele negative ale relatiilor dintre cele doua state din ultimii 20 de ani”, a declarat pentru ZF ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Iuri Malko. “De asemenea, sper ca pe viitor colaborarea dintre Kiev si Bucuresti va fi una economica, mai mult decat diplomatica, in ceea ce priveste explorarea resurselor platoului continental”, a mai spus Malko. Referitor la respectarea deciziei Curtii de catre Ucraina, ambasadorul ucrainean a spus ca nu exista nicio indoiala ca Kievul va respecta decizia luata, avand in vedere ca a promis asta inainte de anuntul verdictului. Favorabil Romaniei a fost si faptul ca CJI nu a luat in considerare Insula Serpilor in elaborarea verdictului, asa cum a cerut Ucraina de-a lungul pledoariilor in timpul procesului inceput din 16 septembrie 2004. Astfel, a fost recunoscut faptul ca Insula Serpilor este de fapt o stanca, incapabila de a avea resurse de apa si de a fi locuita, exact cum a sustinut Romania in timpul pledoariilor de la Haga. In incercarea de a arata ca Insula Serpilor este o insula – deci ar fi urmat sa beneficieze de zona exclusiva de exploatare economica – Ucraina a decis chiar “colonializarea” teritoriului, prin aducerea de apa cu cisternele, construirea unei biblioteci, a unei poste sau magazine pentru a da impresia ca e locuita.- Se afla la aproximativ 45 de km departare de Sulina
- Are o suprafata de 17 ha, cu o lungime de 1.973 m
- In vecinatatea insulei au fost descoperite rezerve energetice de aproximativ 100 miliarde de metri cubi de gaz si 110 milioane tone de petrol
- Zona disputata de Romania si Ucraina are o suprafata de 12.000 de metri patrati
- Romania a primit 9.700 de kilometri patrati de zona economica exclusiva si platou continental, reprezentand 79,34% din totalul suprafetei in disputa
- Verdictul dat ieri de CIJ ar putea aduce incasari din redevente de circa 1 mld. euro.
Citește și
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026