România bate SUA și Marea Britanie, într-un Top 20 privind viteza de conectare la Internet
România se află pe locul șase din 20 de țări într-un clasament privind viteza de conectare la Internet realizat trimestrial de compania americană Akamai Technologies, în care prima poziție este ocupată de Hong Kong, relatează Bloomberg.
Clasamentul, realizat pentru perioada iulie-septembrie 2013, a fost realizat în funcție de viteza maximă de conectare, în traficul realizat prin rețeaua globală a companiei.
România, cu o viteză medie de conectare de 45,4 megabiți pe secundă, mai mică cu 4,4% față de viteza înregistrată în trimestrul precedent, a coborât de pe poziția a treia pe poziția a șasea.
Statele Unite se află doar pe locul 13, unul dintre motive fiind suprafața mare a țării, care face dificilă instalarea pe întreg teritoriul a cablurilor din fibră optică.
Romania este devansată în ordine de Hong Kong, Coreea de Sud, Japonia, Singapore și Israel.
Pe poziția a șaptea se află Letonia, Akamai Technologies explicând că țările mici reușesc mai repede să instaleze tehnoloigia necesară Internetului de mare viteză.
Bulgaria este pe locul 12, cu o viteză de conectare de 37 megabiți pe secundă, de peste două ori mai mare decât media globală.
Marea Britanie se află pe locul 16, cu o viteză de 35,7 megabiți pe secundă, cu 3,9% mai scăzută față de trimestrul precedent, dar cu 27% mai rapidă față de acum un an.
Akamai Technologies este un operator american de rețea de Internet din Cambridge, Massachusetts – SUA, prin intermediul căruia are loc 15%-20% din traficul total de Internet la nivel mondial.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026