România ca la ’77: tot șlepurile de cereale și de berbecuți țin exporturile agricole

În patru ani, în balanța comercială a produselor agroalimentare s-a produs un miracol – exporturile sunt gata să depășească importurile în 2012, față de un deficit de 2 miliarde de euro în 2007.

Practic, numai exporturile de produse agroalimentare au ajuns să reprezinte jumătate din exporturile totale ale României din anii ’90, plafonate o lungă perioadă la 8 miliarde de euro. Începe să se confirme mult-discutatul potențial al agriculturii locale de a hrăni zeci de milioane de persoane?

Așa ar fi dacă recordul de exporturi nu ar fi obținut în primul rând din vânzarea în străinătate, ca în urmă cu 100 de ani, a șlepurilor încărcate cu grâu, cu porumb, cu floarea-soarelui, cu berbecuți și cu viței.

Șlepurile cu cereale și berbecuți au ținut războaie, ne-au plătit birurile, despăgubirile de război și industrializarea de după. De când s-a născut România independentă, în 1877 și până azi tot șlepurile ne țin în picioare și sunt sursa de trai pentru o treime din populația țării.

Căci așa se împart “exporturile de produse agroalimentare” (pretențios spus pentru ceea ce reprezintă în realitate: marfă brută): porumb – a reprezentat 15% din totalul de aproape 4 miliarde de euro al exporturilor de produse agro anul trecut, semințe de floarea-soarelui – au avut o pondere de 13%, grâu – 8%, rapiță – 8%, orz – 4%, oi și vite – 5%. În total 53%.

Mai mult de jumătate din exporturile agro sunt de fapt produse fără valoare adăugată, care se vor întoarce în țară sub formă de făină (importuri de 44 mil. euro în 2011, exporturi insignifiante), produse de brutărie-patiserie (118 mil. euro importuri, exporturi inexistente) sau preparate alimentare (151 mil. euro importuri, exporturi de 70 milioane de euro).

7 milioane de tone de cereale, 1 milion de berbecuți și 100.000 de viței în valoare de 2 miliarde de euro a vândut România în 2011.

În urmă cu 20 de ani, cu acești bani s-ar plătit direct datoria externă a statului. Țara este acum atât de nevolnic administrată încât nu știe cum să administreze această bogăție, să strângă bani de pe urma ei și nu să-și mărească datoria. Dimpotrivă, de parcă acești bani nici nu ar intra în țară, de alți și alți bani, în fiecare zi, are nevoie Ministerul Finanțelor ca să acopere datoria statului în creștere.

Deși produsul intern brut a crescut anul trecut din agricultură mult peste așteptări și Statistica a anunțat un PIB de 579 miliarde de lei, cu 30 miliarde de lei mai mare, bani care au apărut ca din neant, veniturile la buget au rămas la fel.

Statul nu știe să strângă banii, nu știe cum să facă să aducă și la buget din miliardele de euro care se strâng la exporturile României. Noroc cu datele de la Vamă se vede cum îi trec Fiscului pe sub nas milioane de tone de cereale netaxate.

Și nu numai evaziunea este aici problema, ci neputința de avea la export produse procesate și nu marfă brută, cu valoare adăugată dublă-triplă, care să aducă 10 miliarde de euro în conturile exportatorilor și nu doar 4 miliarde de euro.

La 14 milioane de hectare, Polonia a avut exporturi de produse agroalimentare în 2011 de 15 miliarde de euro, deci fiecare hectar a contribuit la export cu 1.070 de euro.

România a făcut cele 4 miliarde de euro exporturi anul trecut de pe 8 milioane de hectare, deci fiecare hectar a contribuit la export cu 500 de euro.

Normal, că doar nu România are 400 de întreprinderi în Polonia, ci invers, iar una dintre ele este un mare producător de sucuri din fructe.

Dar cum să ceri unui guvern care nici taxele nu le poate strânge o politică industrială care să scoată o dată România din stadiul dărâmător, sufocant, de exportator de marfă brută – cherestea sau chiar bușteni, fier vechi, marmură, cereale, berbecuți?

În urmă cu 100 de ani cerealele plecau cu șlepurile, acum pleacă cu Panamaxurile de 50.000 de tone, dar nimic nu s-a schimbat altfel aici. Au trecut generații de când ne-am obținut independența de sub turci, dar modernizarea țării întârzie.

Mai rău, s-ar putea ca de acum în cinci ani jumătate din teritoriul arabil al țării să fie în proprietatea străinilor, care au cumpărat deja 7% din teren.

“Că 3 milioane dintre ai noștri au luat calea pribegiei în fața nedreptăților stăpânirii” – ar scrie cronicarul. România, misiune dificilă.