Versiunea completă
Ziarul de Duminică

România de la pagina 5

Înveșmântată doar într-o frunzuliță second-hand (dar care a costat câteva sute de mii de euro), România și-a siliconat combinatele fleoșcăite, și-a botoxat căile ferate, și-a făcut implant de avioane și pozează acum, goală (de conținut) la cea de-a cincea pagină (probabil ultima) a istoriei sale recente.

Lucian Vasilescu · 11 octombrie 2012 · 2 min de citit

Înveșmântată doar într-o frunzuliță second-hand (dar care a costat câteva sute de mii de euro), România și-a siliconat combinatele fleoșcăite, și-a botoxat căile ferate, și-a făcut implant de avioane și pozează acum, goală (de conținut) la cea de-a cincea pagină (probabil ultima) a istoriei sale recente.

Pentru ea, ni se spune, “sexul la prima întâlnire este o provocare”, adoră cocteilurile cu cianuri, privatizările de taină, vacanțele la Mizil și la Sascut, împrumuturile (cu dobândă capitalizabilă) de la FMI și de la oricine-ar fi. E leșinată, România, după reforme, după reformarea reformelor și, mai ales, după reformularea reformelor reformate. Ea știe că este “cetățean european și are drepturi”, într-o relație adoră să fie dominată, e blândă și supusă, plătește cu până la de trei ori mai multe rate decât o țară simplă, e încă locuită de oameni (deși nimeni nu știe de câți), se dă în vânt, se dă în bărci, se dă și gratis dacă-i place.

România de la pagina 5 speră să fie astfel remarcată și ajutată să-și împlinească visul, anume acela de a accede la statutul de asistentă la o emisiune TV pan-europeană sau măcar la acela de iubită de fotbaliști sau alți sportivi.

România nu mai are nimic pe ea, în schimb nu mai are nimic nici în ea, așadar este, în sfârșit, după mai bine de două milenii de istorie, liberă și împlinită. Prestează harnic la domiciliul personal, dar poate presta și în deplasare, dacă interesele politicii mondiale și (mai ales) europene o cer.

România știe să vorbească prin semne mai multe limbi de circulație internațională, e dârză și demnă și a rupt-o definitiv și cu trecutul.

Cu viitorul a rupt-o ceva mai demult.

Citește și