România depășește Indonezia la emigranți
Ponderea populației României în totalul populației mondiale este de 0,29% în vreme ce ponderea emigranților români raportat la totalul emigranților din lume reprezintă 1,3%, ceea ce înseamnă că media emigrației românești este de patru ori mai mare decât media lumii.
Cu 2,8 milioane de emigranți luați în evidență de Banca Mondială la nivelul lui 2010, România se situează pe locul 18 în lume în privința emigrației, potrivit unui document dat publicității ieri de instituția citată, care ia în discuție și volumul de bani pe care cei plecați îi trimit în țările lor de origine.
Astfel România depășește Indonezia, o țară cu 237 de milioane de locuitori și cu un PIB per capita la o cincime față de România, la numărul de emigranți.Deja 3.000 de medici au plecat, de pildă, din România ceea ce înseamnă 7% din numărul total al medicilor.
Volumul banilor pe care românii l-au trimis acasă a scăzut anul trecut ușor, dar el s-a prăbușit, cu adevărat, potrivit datelor BNR, în 2009, vârful crizei când a căzut la 4,5 mld. dolari, de la 9,3 mld. dolari în 2008. În toată această vreme, românii au continuat să plece, în ciuda crizei care a atins toate țările.
Aproximativ 40 de miliarde de dolari au trimis românii acasă în intervalul 2005- 2010, adică de când, practic, țările UE și-au deschis mai mult porțile către muncitorii din estul Europei.
Cei mai mulți emigranți români continuă să aleagă ca țări de destinație Italia, Spania și Ungaria, în vreme ce România primește imigranți din Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Rusia și Siria.
În privința numărului de emigranți, cu 2,8 milioane de cetățeni plecați în afara granițelor sale, România se află pe locul 18 în lume, imediat în spatele Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza. România urcă în clasament până pe poziția a noua când este vorba despre emigrarea forței de muncă calificate – aproape 12% din numărul persoanelor care pleacă fiind înalt calificate.
În lume existau, în 2010, 215 milioane de emigranți (3% din populația lumii de 7 miliarde de persoane) care au trimis acasă 325 mld. dolari.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026