Romania, intre coruptie si saracie

A spune ca tinta noastra este Uniunea Europeana nu poate fi o judecata  corecta. Vorba domnului Prodi: pentru Romania, integrarea europeana nu e problema, ci solutia.
Problema pe care societatea romaneasca o are de rezolvat in perspectiva imediata este alta: cum iesim, in plan economic, din ramanerea in urma in care ne aflam? Uniunea Europeana ne poate aduce rezolvarea acestei probleme. Dar numai daca vom invata sa ne ajutam singuri si sa valorificam bine conjuncturile ce reprezinta acel dat dincolo de care istoria o facem noi.
Care ar fi cel dintai pas? Multi spun: sa scapam de coruptie. Pentru ca atunci vom scapa si de saracie. Marti, insusi ambasadorul SUA, intr-un discurs public, a criticat dur coruptia din Romania, referindu-se si la cateva dintre fetele ei urate.
Sigur, e important sa-i fie retezate aripile coruptiei. Fara sa intretinem insa speranta absurda ca am putea eradica definitiv acest flagel. N-a reusit nimeni, nu vom reusi nici noi. Si fara sa ne autoiluzionam ca daca vom scapa de coruptie vom scapa imediat de saracie.
Coruptia, termen care produce multe confuzii, nu-i altceva decat unul dintre fructele otravite ale saraciei. De fapt, e o piata neagra. Piata neagra a deciziilor. O piata unde se vand si se cumpara, cu bani grei, servicii pe care functionarii de stat, indiferent de rang, sunt obligati prin legi si prin statut sa le presteze gratuit. Sigur ca acest fruct nociv al saraciei produce si mai multa saracie. Dar cauza-cauzelor e cu totul alta: prea multe centralizari, in conditiile intarzierii privatizarii, intarzie si transferul deciziei din cabinete catre piata. Centralizarea naste coruptie.
Asadar, coruptie nu poate fi decat acolo unde sunt stampile, semnaturi, centralizare. Transferul deciziei, din cabinete in arenele pietei libere,  ar fi prima conditie ca sa scapam in buna masura de coruptie. Dar asta nu inseamna ca vom scapa in aceeasi masura si de saracie.
De iesirea din saracie ne despart si alte ziduri inalte: nivelul tehnologic, productivitatea muncii, competitivitatea produselor. Acestea sunt redutele. Cum sa le cucerim?
Sa plecam de la decalajele tehnologice si financiare. Inca din anii ’70 devenise limpede ca industria noastra, platita cu bani grei, se va deprecia in doar cativa ani. Nu atat fizic, cat moral. Intr-o lume in care apar continuu noi tehnologii, tot mai sofisticate, o industrie nu poate fi intretinuta fara  investitii de modernizare. Daca astazi Romania nu se poate lauda cu o productivitate performanta, o cauza este tocmai invechirea tehnologica. Desigur, cuplata cu o alta cauza: lipsa de bani pentru a cumpara utilaje noi. Eroarea s-a comis atunci, in timpul industrializarii: s-au cumparat licente straine in loc sa fie atrasi investitorii straini, care ar fi avut grija sa-si reinnoiasca neincetat tehnologiile. Acum asteptam investitori straini. Pana cand vor veni, avem o singura solutie: ca industria noastra sa invete sa valorifice mai bine ce avem: capacitati de productie, bani, oameni.
Daca Guvernul nu va reusi sa duca pana la capat ce a inceput in cateva mari centre industriale si daca reforma nu va cuprinde toate intreprinderile de stat cu pierderi, va fi rau. Cu alte cuvinte: daca nu va avea loc o restructurare profunda in economia reala, plusul de PIB inregistrat in anii din urma nu va fi regasit in casele oamenilor. Din cauza ca s-a tot amanat restructurarea, ani la rand, aceste intreprinderi au ramas in pozitia initiala, cu spatele la piata, refuzand sa treaca in pozitia optima, cu fata la piata. Aceste intreprinderi, multe cuprinse in circuitul coruptiei, au inca exces de forta de munca. Multe produc scump. Prin urmare, va fi nevoie sa se ajunga la adevarul costurilor de fabricatie. Asta va cere mai multa munca, mai multa competenta si concurenta la sange.  Sau, in caz contrar, restrangeri de activitate, inchideri de fabrici.
Romania are nevoie de un program sustinut de investitii. Profesorul Victor Slavescu, un mare economist roman, pe care istoria l-a condamnat pe nedrept la uitare, scria ca intre factorii de crestere a venitului national, in afara de capital, pamant si munca, trebuie sa mai avem in vedere inca trei: intreprinzatorul, ideea tehnica si statul. Rolul statului fiind in primul rand acela de a-l sprijini pe intrerpinzatorul privat, prin legi stimulative si prin dezvoltarea unui climat investitional atractiv, nu de a favoriza jecmanirea lui de catre functionari corupti.
Viata afacerilor nu poate fi salvata cu bani publici sustrasi de la sanatate, invatamant, cultura si administrarea societatii. Acesti bani, proveniti de la populatie si din micile profituri ale agentilor economici rentabili, aruncati in economie, nu reprezinta mai mult decat un fir de ata de care se tot agata statul-investitor, pentru a supravietui in aceasta postura. Desi rostul lui este acela de a-i pune <in rol> pe intreprinzatorii privati, din tara sau de dincolo de granite, pentru a produce bogatie. Pentru ei si pentru societate.