România la fier vechi (I)/ de Rareș Năstase

De mai bine de 20 de ani, sub ochii nostri, mare parte din aceasta tara dispare putin cate putin. Intram astazi in culisele uneia dintre marile fraude din Romania – afacerile cu fier vechi. Evaziune fiscala de sute de milioane de euro anual, milioane de tone plimbate din condei prin inventarul unor firme fantoma, business-uri aparent legale dar bazate pe tranzactii fictive. Urmărim drumul fierului, care incepe cu furturile din ruine si se termina la export.

Sintesti Ilfov, ora 6 dimineata. Locuitorii sunt suparati ca n-au apucat sa isi faca somnul, iar la poarta le-au batut fortele de ordine. Cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor descind la palatele cu turnulete, insotiti de luptatorii DIAS si de jandarmi. Doar asa pot intra autoritatile la Sintesti, o localitate arhicunoscuta de politisti, care spun ca in zona sunt cateva sute de firme fantoma, cele mai multe implicate in afaceri cu fier vechi.

Anchetatorii cauta șapte persoane, femei si barbati si se perinda pe la portile impunatoare. Indivizii cautati la aceasta razie si-ar fi pus administratori rude si prieteni pe care i-ar fi luat in spatiu, dar care tocmai in ziua descinderii erau plecati cu treburi prin tara. Firmele se deschid azi si se inchid o luna mai tarziu, iar un patron schimba si cate opt societati comerciale intr-o vara. Politistii au liste intregi cu firme ai caror reprezentanti si-au pierdut urma. Anchetatorii i-au ridicat pentru discutii doar pe capii familiilor, pe care i-au gasit acasa, dormind linistiti. Pe ei ii suspecteaza ca ar fi de fapt in spatele afacerilor.

Politistii ridica un barbat, ii cautau o ruda – administrator la o firma considerata fantoma. Familia a inceput un scandal urias, la sosea. Un tertip, sustin politistii, pentru a trage de timp… ca suspectii de la celelalte adrese, sa se faca nevazuti. Pe unul dintre ei, mascatii l-au gasit intr-un bar. Acestia sunt indivizii paravan, adica cei pusi sa semneze si sa raspunda pentrul ilegalitatile din afacerile cu fier. Sunt platiti sa ia asupra lor fraudele.

Si mai mari sunt surprizele la sediile firmelor prin care se tranzactioneaza milioane de lei, anual. In spatele palatelor de la drumul principal, se afla cateva puncte de colectare, fara de care firmele nu pot sa desfasoare, conform legii, tranzactii cu fier.Aici ar trebui sa functioneze conform actelor, centrul de colectare al unei alte societati vizate. Nu stim ce fier poate fi colectat aici, cat timp e vorba de un lan de porumb.

Pe firmele unor frati si veri, familiile numeroase de la Sintesti fac transferuri de mii de tone, lunar. Doar pe hartie, dupa ce agentii de mediu le-au dat avize pe banda rulanta sa stranga fier in lanul de porumb din spatele palatelor.

Numai la Sintesti s-au derulat in ultimii ani afaceri – in documente, de… 30 de milioane de euro. De la Constanta pana in Caras-Severin, modelul ilfovean se regaseste in alte sapte zone din tara. Pana sa ajunga tranzactionat in acte, fierul are o poveste complexa, bazata pe multe ilegalitati – de la furturi multe si marunte la marile fraude economice.

Romania, anii 70. Turnatorii, topitorii, otelarii cu rulaj la foc continuu. Pe santierele incepute in toate colturile tarii se aduc zeci si zeci de milioane de tone de materiale feroase. Noi constructii se adauga marilor platforme industriale, deja existente. .. In 2012, Romania pare o sursa inepuizabila de fier. Nu din minereurile din munti, ci din tot ce s-a construit inainte de 1989. La 22 de ani de la caderea regimului comunist, noi inca demolam si vindem tara bucata cu bucata la fier vechi. Fie vara fie iarna, scoaterea fierului pare sport national la noi. Un tablou al ruinei, in care de la Revolutie incoace, au fost exportate… peste 30 de milioane de tone de deseuri metalice, in valoare de peste 14 miliarde de euro!

Se taie si autorizat, dupa ce fostele fabrici bagate in faliment sunt castigate la licitatii pe nimic. Insa numai o parte din fierul scos din zonele industriale figureaza in acte.

Marii artizani ai privatizarilor din industria romaneasca sunt putini si discreti – au acaparat fabrici si au gasit toate portitele sa le duca la fier vechi. Totul se petrece pe domeniu privat, si nicio autoritate nu cantareste transporturile care ies de pe portile uzinelor. Hale si cladiri administrative au fost rase de pe fata pamantului, cu acte in regula, orasele industriale mor, marii patroni se reorienteaza catre alte investitii.

Acolo unde statul ii obliga sa mentina uzinele pe mai multi ani, sunt lasati hotii de fier sa distruga. Toate autoritatile statului stiu reteta prin care se scoate fierul din tara si asista cu pasivitate la acest dezastru.

Calea Serban Voda, sectorul 4, Bucuresti. Un grup de indivizi intra in incinta Spitalului Scarlat Longhin. Nu cu probleme medicale. Spitalul a fost inchis de mai bine o jumatate de an. A fost retrocedat si acum are mai multi proprietari. In sunet de baros, cladirea se transforma de la o ora la alta. Astazi cladirea este o ruina. Nu-ti mai dai seama unde erau odata laboratoarele si saloanele. Putinele culoare inca in picioare fac din imobil un labirint greu accesibil.

Marin conduce operatiunile de demolare pe culoarele capcana. Scoate fier cu rude si vecini de pe strada, din zona Giurgiului, la 5 minute de mers pe jos. E mandru de cat de eficient se misca echipa lui. Doar castigul conteaza, si cautatorii de fier ignora orice risc. Nu iau in calcul ca le sar aschii de beton in maini si picioare, sau mai grav, ca pot fi surprinsi sub vreun plafon.

Hotii de fier se expun zilnic in toata tara, scormonind in ruine. S-a triplat in ultimii ani numarul celor care au murit curentati, suprinsi sub daramaturi sau prabusiti in santuri si gropi. Ce nu inteleg acesti oameni este cat de periculoasa devine o cladire in care spargi haotic, de la temelie…. Devine o capcana si pentru cei din interior si pentru cei din jur. O constructie inalta ramane treptat fara punctele de sustinere. De cand a fost evacuat spitalul, a disparut tot fierul aflat la vedere, asa ca de o luna hotii au intrat si in structura de rezistenta a imobilului. Taie grinzi si stalpi, iar pentru zidurile groase si-au permis sa inchirieze cu ziua, un buldo-excavator. In putinele pauze, unul dintre spargatori isi face timp sa afle de pe un perete cateva date despre istoricul institutiei.

Alte doua cladiri vecine au scapat de baroasele hotilor, dupa ce proprietarii lor au apelat la protectia unui clan vestit in sectorul 4. Hotii nu se tem de politie, de interlopi, da. Daca luptatorii din clanul sportivilor spun ca “e belea”, nimeni nu intra. Frica de bataie e mai presus de orice lege care apara proprietatea. E reteta dupa care furturile de fier ingroasa implicit si conturile clanurilor care ofera protectie.

Stirile Protv au difuzat un reportaj despre situatia imobilului. A doua zi subiectul a fost preluat si de alti reprezentanti ai presei. Hotii i-au asteptat pe ziaristi sa-si termine filmarile, apoi au revenit la cladire. Ba chiar numarul lor a crescut, si-au adus si intariri, ca fierul sa fie scos mai repede. I-am urmarit cateva dimineti la rand.

Am vazut in al doisprezecelea ceas, si reactia politistilor. “Nu este de aici fierul.”, spun hotii. Dar de unde? “M-ai vazut ca am iesit de acolo pe poarta? L-am cumparat din alta parte.” Și totul se încheie.

Depozitele de colectare primesc orice fier furat. Lucru dovedit imediat ce politia pleaca la sectie cu hotii “saltati”. O femeie sta de paza la strada si ii avertizeaza pe cei din incinta cand au cale libera. Bucatile furate sunt carate cu spatele, pana la cel mai apropiat punct de colectare, la 500 de metri distanta. Tranzactia se face rapid, cu banii jos. Legea spune ca la fiecare transport cel care aduce materialele feroase semneaza o declaratie pe care i se trec datele de identitate, si e specificata, pe propria raspundere, provenienta deseurilor. In cazul de fata, cautatorul de fier n-a dat declaratie si n-a primit un bon pentru marfa vanduta. Netrecand fierul in acte, depozitele fac astfel evaziune fiscala. Cantitatea colectata poate fi si de cinci ori mai mare decat figureaza in documente. Nimeni nu doreste sa dea un raspuns, sa ofere o declaratie, cert este ca la acest centru nimeni nu verifica de unde este adus fierul. Spitalul “Longhin'” e carat bucata cu bucata la fier vechi, fara nici un document. Proprietarul cladirii ar trebui sa asigure paza. Tot el raspunde si daca vreun hot se accidenteaza sau e prins sub daramaturi. Spitalul a fost retrocedat in anul 2006, prin dispozitia Primarului General, catre mostenitorii familiei Mociornita. Gresit, sustine reprezentanta familiei, Marie Rose Mociornita. Cea mai mare parte a terenului si cladirea au ajuns pe mana unui samsar imobiliar, un cetatean arab. Acesta ar fi cumparat drepturile litigioase de la alti urmasi ai familiei Mociornita.”Inainte sa iasa decizia primarului, precizeaza Marie Rose Mociornita, stiti ca exista samsari de proprietate care se plimba prin primarie. Dansul cu asta se ocupa, nu am vrut sa-i vand partea mea, eu nu am decat o zecime din acest bun, nu am vrut sa-i vand motiv pentru care am stat 4 ani in tribunale si exprimandu-si dorinta sa aiba cladirea, pentru ca el are 7.800 de metri aici, si cladirea ocupa lotul cel mai mare, instanta a hotarat ca trebuie sa-mi dea niste despagubiri materiale, pe care nu mi le-a dat nici acum.” A incercat sa il execute silit, dar nu a reusit. Se prezinta la aceste executari cu contracte fictive care chiar acum sunt la DIICOT, Oficiul de Spalare a Banilor, si la Inspectoratul de Politie Romania. Vine cu credite ipotecare facute de cetateni libanezi si sirieni prin sate in Siria, Libia. Conform hotararii instantei, proprietarul ii datoreaza lui Marie Rose Mociornita o zecime din valoarea cladirii, si aici intervine interesul pentru distrugerea imobilului. “El spera ca acest imobil, distrugandu-se, imi va da mai putini bani, pentru ca a facut in instanta un apel, zicand uite cum arata cladirea si contesta valoarea ei. I-am propus o paza pana cand se elucideaza aceasta datorie, si mi-a spus foarte senin ca pe el il aranjeaza acest lucru, pentru ca este mult mai ieftin decat sa demoleze cladirea.”

Dezinteresul mai mult sau mai putin afisat al proprietarilor a facut ca platforme industriale uriase sa ajunga un morman de daramaturi. Hotii au inteles ca trebuie sa actioneze organziat, ca sa nu fie prinsi. Sustragerile decurg conform unui plan si toti jucatorii au roluri bine stabilite. In momentul in care apare ceva suspect, le transmite prin telefon, sa se faca nevazuti.

Tot fierul furat din platformele Capitalei ajunge la diferite puncte de colectare, infiintare strategic, la doi pasi de fostele fabrici.

Un centru mic din Bucuresti aduna in medie 200 tone pe an, si trimite incarcatura la unul dintre depozitele mari, din Ilfov si Giurgiu. Intr-un astfel de depozit se aduna peste o mie de tone pe an. Marfa merge mai departe la REMAT, unde se strang 50 mii de tone sau depozitul o poate trimite direct in portul Constanta, unde ajung in fiecare an mai bine de 2 milioane de tone de fier. Alte 2 milioane raman in tara si sunt livrate la combinatele care mai functioneaza la noi.

Drumul fizic al fierului e completat de drumul actelor si drumul spagilor. Cei care fac afaceri cu fier nu sunt putini si se imbogatesc rapid. Romania e distrusa si taiata de la un capat la altul, iar domeniul colectarii feroaselor este putin controlat. Exista legislatie insa nu se respecta. Artizanii marilor afaceri cu fier sunt discreti, si se blindeaza cu acte atunci cand dau adevarate tunuri.

Traseul fizic al feroaselor e completat de traseul financiar. La punctul de colectare fierul e cumparat cu 90 de bani kilogramul – de la depozit pleaca la 1 leu si 20 de bani. Iar peste hotare se poate vinde si cu 1 leu si 80 de bani, o afacere cere depaseste un miliard 4 sute de milioane de euro pe an.

Bolintin Vale, Giurgiu. Aici se lucreaza nonstop si zgomotos. Daca intrebi de provenienta fierului, e silentio stampa. Fierul e pregatit pentru portul Constanta.

Sunt opt depozite mari intr-o singura comuna. Cinci dintre ele sunt controlate de membrii aceleiasi familii. Se exporta orice: de la grinzi din cladiri ori sine de cale ferata, la utilaje, strunguri, masini unelte, de la aragaze si frigidere vechi la autovehicule dezmembrate, capace de canalizare si calorifere. Totul se taie si se duce la fier vechi.

Judetul Brasov este fruntas la capitolul fier vechi. In localitatile Codlea-Cristian- Rasnov sunt colonii in care oamenii traiesc exclusiv din colectarea fierului scos din platformele industriale.

Liviu Ungureanu a lucrat o viata la fosta Fabrica de caramida de la Cristian si povesteste cum unitatea aproape “s-a evaporat” in ultimii 3 ani. “Si locomotiva au taiat-o bucati si au vandut-o la fier vechi, si strungurile la fel, la fier vechi. Statea cate un tigan colo, punea pe unul la poarta si pandea si cand venea politia ii suna pe astia cu telefonul dadea beep si astia fugeau.” Au langa ei telefonul mobil si un prieten de la sosea ii anunta rapid cand vine politia.

Mergem la alta platformă parasită – Codlea. O astfel de platforma industriala abandonata si departe de ochii lumii reprezinta o adevarata sursa de venit pentru toti cautatorii de fier. Iar atata timp cat proprietarii nu au interesul din diferite motive sa conserve si sa pazeasca acest patrimoniu, iar politia prin zona trece mai rar, oamenii locului au inteles ca de aici pot obtine un castig constant.

Pe timp de criza comertul cu fier vechi se dezvolta pe toate meridianele lumii. Si in Romania cererea a crescut brusc incepand cu 2009, si exporturile au fost majorate cu pana la 50%. Tot cu atat a crescut si numarul depozitelor de colectare. La mijloc este o piata in care hotii de fier scapa rapid si sigur de tot ce strang.

Tot fierul adunat e dus cu caruta la doua centre de fier din Rasnov. Pe patroni nu-i intereseaza de unde provin deseurile. Am negociat cu unul dintre ei pentru o cantitate mai mare de fier, pe care urma sa o sustragem dintr-o alta zona apropiata.

Cand autoritatile vin in control la centrele vizate, nimeni nu recunoaste ca preia fier furat. Inspectorii pleaca multumiti de control, la poarta centrului carutele apar una cate una.

Am incercat cu camera ascunsa sa vindem fier furat la mai multe depozite din jurul Capitalei. Nimic mai simplu.

Daca e fara acte, plusam la alt depozit cu o schela metalica, folosita la reabilitatea termica a blocurilor din Bucuresti.

Fierul furat pleaca in cel mult trei zile si din centrul de colectare. De la Rasnov, ajunge la Brasov, la un depozit gigant, care cumpara zeci de camioane de fier zilnic. Iar odata ce ajunge intr-un astfel de loc, fierul isi pierde urma. Dumnezeu mai stie ce si cum s-a furat. Nu poti sa-ti dai seama daca o astfel de bara a fost taiata autorizat, sau a fost furata la ceas de seara.

De aici fierul este incarcat in garniturile de tren, iar acestea mai departe, ajung in Constanta. Din Constanta, dupa ce sunt incarcate pe vapor ajung in Turcia sau alte tari din Occident.

90% din exportul de fier se deruleaza pe la Constanta. Principalii importatori de fier vechi de la noi sunt Turcia, Italia, Grecia, Germania si Bulgaria.

Pana la destinatia portuara, fierul incarcat in marfare, mai are un hop de trecut. Trebuie sa treaca de hotii de pe traseu.

Reportaj difuzat de Protv în emisiunea “România, te iubesc!” din 7 octombrie 2012.