România nu-și mai poate permite luxul de a fi o colonie

România nu-și mai poate permite luxul să fie o țară săracă. Dacă singurul criteriu al atractivitații acestei țări va rămâne salariul mic, România va muri în maximum 20 de ani.

Datele OECD publicate joi: 3,5 milioane de români erau in 2011 plecați din țară. Adică cu 3% mai mult decât înregistra datele preliminare ale recensământului din 2012 care artătau că 12% din populație a părăsit țara (media națională).

Dacă România a pierdut 15% din populație în ultimii ani, această “populație” este pierdută definitiv. România a pierdut, practic, o generație.

Nu este o dramă că oamenii pleacă. Dimpotrivă, chiar trebuie încurajați să plece, să se miște, să vadă lumea.

Dar sunt două lucruri de observat aici: mergi, vezi lumea, te întorci școlit, povestești altora, insufli dorința de aventură; sau nu te întorci deloc.

“Mândria” României, anume că are un șomaj de 7%, mult sub media europeană este o prostie imensă (l-am auzit pe președintele Băsescu lăudându-se cu asta).

Când ești a doua sursă de migrare, după China – arată datele OECE – este de mirare ca ai încă șomaj.

Care sunt, totuși, sursele de supraviețuire a acestei țări? – așa stând lucrurile?

Pentru că, în mod firesc, o astfel de țară are pretenții șubrede de a însemna ceva pe harta lumii. Din punct de vedere al organizării ei, nu din punct de vedere al ascuțitului și, până la urmă, binecuvântatului, sentiment al apartenenței față de un pământ sau un neam.

Marii scriitori români – visând la universalitate – sau plâns mereu de chingile culturii lor mici în care s-au născut. Dar scriitorii sunt snobi și pătimași.

Ce te faci atunci când sentimentul nimicului devine molimă?

România de acum nu diferă cu nimic de o colonie oarecare din secolele imperiilor. De asta rezista. Ca o colonie.

Oamenii plătiți cu mărgele de stilcă nu vor ridica vocea să spună că pământul se învârtește, impotriva a tot ce se crede, anume că e plat.

Toți părinții cu cap din România își școlesc copiii în speranța că-și vor găsi un viitor în afara țării asteia.

Într-o epocă de calm și de grație istorică, România este paralizată de propriul ei noroc. Singurul argument pentru investitori pe care și l-a făurit în timp administrația, este cel al salariilor mici. În țara lui Dracula, toți suntem fachiri. În ritmul asta, în 20 de ani, jumătate din România se va întoarce “acasa” doar la înmormântări, pentru că nu se face, totuși, să nu verși o lacrimă pe ce-a fost.