România se duce către coada clasamentului la înmatriculările auto
Înmatriculările de mașini au scăzut cu peste 16% în primele șase luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) la aproape 8.600 de autoturisme.
Înmatriculările de mașini au scăzut cu peste 16% în primele șase luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) la aproape 8.600 de autoturisme.
Astfel România a ajuns pe locul 19 la nivel european din 28 de piețe, în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut se clasa pe poziția 18. Scăderea clasează România pe ultimele locuri la nivel european în ceea ce privește evoluția pieței, alături de țări precum Grecia sau Spania.
Din punctul de vedere al volumului, România este după primele șase luni pe locul 21 din 28, față de locul 19 în S1 din 2010, cu aproape 31.800 de mașini înmatriculate, în scădere cu 13% față de perioada similară a anului trecut.
Astfel, piața locală concurează acum din punctul de vedere al mărimii cu țări precum Slovenia, care are o populație de două milioane de locuitori, similară Bucureștiului, unde s-au înmatriculat aproape 33.000 de autoturisme.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026