România și Bulgaria îndeplinesc condițiile pentru aderarea la Schengen
Comisia pentru Libertăți Civile a Parlamentului European a stabilit că România și Bulgaria îndeplinesc condițiile necesare aderării la Schengen, un vot în plen pe această temă fiind programat în iunie, iar decizia finală va aparține Consiliului European, informează un comunicat oficial.
Comisia pentru Libertăți Civile a Parlamentului European a stabilit că România și Bulgaria îndeplinesc condițiile necesare aderării la Schengen, un vot în plen pe această temă fiind programat în iunie, iar decizia finală va aparține Consiliului European, informează un comunicat oficial.
Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei PE au stabilit că România și Bulgaria îndeplinesc condițiile necesare pentru aderarea la Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în legătură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre Bulgaria, Turcia și Grecia.
Membrii Comisiei au considerat că, deși există unele probleme care vor trebui reevaluate și care vor fi în centrul atenției în continuare, acestea nu reprezintă obstacole în calea admiterii României și Bulgariei în Spațiul Schengen.
“Sunt pregătite aceste două țări pentru aderarea la Schengen? Răspunsul meu clar este da. Iar acest lucru este clar din rapoartele de evaluare și în urma vizitelor pe care le-am efectuat. La unele capitole, cele două țări sunt chiar mai bine pregătite decât alte state care deja sunt membre Schengen”, a declarat raportorul Comisiei pentru Libertăți Civile, Carlos Coelho.
“Unele dintre aceste pregătiri se datorează faptului că investițiile au fost făcute recent, echipamentele sunt mai noi, mai moderne și mai eficiente. De asemenea, au fost și implicări politice: ambele țări au beneficiat de implicare politică pentru a demonstra că îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen”, adaugă Coelho. Citiți mai mult despre conditițiile pentru aderarea la spațiul Schengen pe www.mediafax.ro
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026