Romania si Polonia urca afacerile Allianz
Subsidiarele Allianz din Romania si Polonia au contribuit substantial la cresterea afacerilor grupului german in regiune in primul semestru, mai ales pe segmentul asigurarilor generale. "Pe langa Rusia, Polonia si Romania au avut o contributie importanta la dezvoltarea afacerilor regionale, ca urmare a cresterii vanzarilor pe clasele de asigurari auto", au declarat oficialii Allianz
Subsidiarele Allianz din Romania si Polonia au contribuit substantial la cresterea afacerilor grupului german in regiune in primul semestru, mai ales pe segmentul asigurarilor generale.
“Pe langa Rusia, Polonia si Romania au avut o contributie importanta la dezvoltarea afacerilor regionale, ca urmare a cresterii vanzarilor pe clasele de asigurari auto”, au declarat oficialii Allianz.
Subsidiara grupului din Romania, Allianz-Tiriac, liderul pietei locale de asigurari, a inregistrat in prima jumatate a anului prime brute subscrise din asigurari generale de 173 de milioane de euro, in crestere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In Polonia, vanzarile de polite de asigurari generale au crescut cu 27%, la 181 de milioane de euro in primele sase luni.
“Primele brute subscrise pe segmentul asigurarilor generale in regiunea Europei Centrale si de Est au crescut in primele sase luni ale anului 2007 cu un procent de 21%, pana la 1,6 miliarde de euro. In aceeasi perioada, valoarea profitului operational s-a situat la 146 milioane de euro”, au explicat oficialii Allianz.
In afara de Romania si Polonia, tarile din Europa Centrala si de Est in care activeaza grupul german sunt Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Slovacia si Ucraina.
Allianz-Tiriac a incheiat primul semestru cu afaceri totale de 189 mil. euro, din care 16 mil. euro din asigurari de viata. Profitul operational din aceasta perioada a fost de 3 mil. euro, in conditiile unui castig de 4 mil. euro din asigurari generale si unei pierderi de 1 mil. euro din asigurari de viata.
In aceeasi perioada din 2006, Allianz-Tiriac inregistra un profit operational de 5 milioane de euro. Din acesta, 4 milioane de euro erau din activitatea de asigurari generale si un milion de euro din cea de asigurari de viata.
Pe langa Europa Centrala si de Est, o alta piata care genereaza un volum important de prime brute subscrise pentru Allianz este Asia Pacific.
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026