România, „surprinsă“ sub zăpadă
Zeci de localități rămase fără energie electrică, drumuri blocate de avalanșe și straturi de zăpadă de peste 50 de centimetri, turiști blocați în stațiuni și curse aeriene anulate sunt doar câteva dintre efectele primei zăpezi „serioase“ care a „lovit“ o Românie „surprinsă“ duminică dimineață.
Zeci de localități rămase fără energie electrică, drumuri blocate de avalanșe și straturi de zăpadă de peste 50 de centimetri, turiști blocați în stațiuni și curse aeriene anulate sunt doar câteva dintre efectele primei zăpezi “serioase” care a “lovit” o Românie “surprinsă” duminică dimineață.
Ieri, din cauza zăpezii și a viscolului 40 de pacienți de la Spitalul Breaza, din județul Prahova, au fost mutați într-un alt pavilion, pentru a nu îngheța de frig, iar două ambulanțe au ajuns cu întârziere la un pacient care avea astm și altul care a suferit un accident cerebral, a precizat într-o videoconferință ministrul sănătății Raed Arafat. De asemenea, duminică dimineață alte patru ambulanțe au fost blocate pe drumurile din trei localități ale județului Timiș, din cauza viscolului și a zăpezii, acestea fiind în imposibilitatea de a ajunge la cazurile la care au fost solicitate. Iar lista efectelor negative provocate de zăpadă în județul Timiș poate continua – șase curse aeriene operate în Timișoara au fost anulate din cauza vântului care sufla cu 60 de kilometri pe oră, circulația pe autostrada Arad-Timișoara și tronsonul de autostradă Timișoara-Lugoj a fost întreruptă, iar cursurile din toate cele 823 de unități de învățământ din județ nu se vor ține luni, din cauza imposibilității copiilor de a se deplasa către școli.
În același timp, locuitorii celor 23 de localități din județul Dâmbovița erau “rupți de lume”, ninsoarea și vântul puternic înregistrat ieri dimineață în această zonă provocând avarii la rețeaua de electricitate.
Totodată, turiștii cazați la hotelul de la cota 1.400 din Masivul Bucegi au rămas blocați, drumul care face legătura dintre Sinaia și Cota 1.400 fiind compet blocat din cauza stratului de zăpadă care atingea 60 de centimetri. Iar în stațiunea Rânca, din județul Gorj, aproximativ 250 de turiști nu au putut părăsi hotelurile din cauza blocării drumurilor.
Până duminică seară, zeci de drumuri din 29 de județe erau încă acoperite de zăpadă.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026