Versiunea completă
Business Hi-Tech

Românii au găsit bani pentru două milioane de mobile

Vânzările de telefoane mobile au ajuns la aproximativ două milioane de unități în primul semestru al acestui an, scăderea pieței fiind atenuată doar de segmentul telefoanelor inteligente, care reprezintă însă mai puțin de 10% din livrări, potrivit datelor Vodafone, numărul doi pe piața locală de telecom.

Adrian Seceleanu · 8 august 2010 · 1 min de citit

Vânzările de telefoane mobile au ajuns la aproximativ două milioane de unități în primul semestru al acestui an, scăderea pieței fiind atenuată doar de segmentul telefoanelor inteligente, care reprezintă însă mai puțin de 10% din livrări, potrivit datelor Vodafone, numărul doi pe piața locală de telecom.

“Vânzările de telefoane mobile de pe piața locală s-au situat la aproximativ două milioane de unități în prima jumătate a acestui an. Telefoanele de tip smartphone au avut o creștere netă atât în procent, cât și în număr de unități față de aceeași perioadă a anului trecut”, au spus oficialii Vodafone, care au estimat la 5 milioane de unități vânzările de mobile din România din 2009. Per ansamblu, piața însă a scăzut în primul semestru, potrivit estimărilor Cosmote, numărul trei pe piața locală de telecom.

“Vânzările de telefoane mobile au înregistrat o scădere valorică de aproximativ 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, rezultat previzibil având în vedere contextul economic actual.” În primul trimestru vânzările de mobile scăzuseră cu 35%, la 42 mil. euro, potrivit companiei de analiză GfK România. Anul trecut, piața de telefoane mobile a fost de 253 mil. euro, potrivit GfK.

Citește și