Românii cumpără aur cu kilogramele de la bănci
BCR a intermediat tranzacții cu aur de peste 500 kg de la începutul anului, în valoare de peste 100 mil. lei, media celor mai importante operațiuni fiind de 40 kg de aur/tranzacție. Cantitatea de aur vândută pe parcursul anului 2011 a fost mai mare, de 1.277 kg, potrivit informațiilor transmise de bancă.
BCR a intermediat tranzacții cu aur de peste 500 kg de la începutul anului, în valoare de peste 100 mil. lei, media celor mai importante operațiuni fiind de 40 kg de aur/tranzacție.
Cantitatea de aur vândută pe parcursul anului 2011 a fost mai mare, de 1.277 kg, potrivit informațiilor transmise de bancă.Metalul prețios este văzut ca un refugiu în fața “furtunii” care a zguduit și în acest an piețele financiare europene.
BCR face operațiuni cu aur doar cu clienții de private banking (divizia BCR Erste Private Banking), aceștia având posibilitatea de a vinde și a cumpăra aur financiar (99,99% puritate) sub formă de lingouri. Piraeus Bank este singura bancă ce vinde aur clientelei de masă.
“Națiunile și băncile centrale au încredere în aur ca activ de rezervă. Interesul crescut pentru ceea ce pare a se transforma dintr-un metal prețios într-o «valută de rezervă» se manifestă și în România, rata de creștere a tranzacțiilor cu aur financiar fiind exponențială”, a declarat Răzvan Furtună, șeful serviciului de Private Banking al BCR.
La cursul BNR gramul de aur a sărit de 200 de lei, depășind cu 18% nivelul înregistrat la sfârșitul anului trecut.
De la începutul anului, clienții BCR au tranzacționat produse derivate pe bursă având ca bază activul aur ce au însumat echivalentul a 2,5 tone de aur.
Divizia de private banking a BCR administra la sfârșitul anului trecut active de 941 mil. euro pentru două mii de clienți.
Numărul clienților și volumul activelor au crescut cu circa 30% pe parcursul lui 2011, după ce la începutul anului BCR și-a relansat serviciul dedicat persoanelor fizice cu averi mari sub brandul Erste Private Banking și a preluat modelul de business dezvoltat de banca-mamă în Austria. Oficialii băncii au estimat întreaga piață locală de private banking la circa 4 miliarde de euro și au susținut că BCR are o cotă de 25% pe acest segment. Conform unor calcule, piața de private banking generează venituri anuale de 20 mil. euro din comisioane.
La BCR pragul minim pentru serviciul de private banking este de 200.000 de euro, dar valoarea medie a unui cont este de circa 470.000 de euro.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026