"Românii pleacă resemnați din casele executate. În Canada proprietarii rupeau tot"
Apartamentele și casele executate silit de băncile de pe piața locală sunt de cele mai multe ori într-o stare normală de funcționare, potrivit executorilor bancari, deși pe alte piețe proprietarii aveau obiceiul să devasteze acest gen de locuințe înainte să le "predea" băncilor, potrivit consultanților imobiliari. Potrivit informațiilor de pe siteurile băncilor în prezent sunt scoase spre vânzare…
Potrivit informațiilor de pe siteurile băncilor în prezent sunt
scoase spre vânzare cel puțin 1.500 de locuințe executate silit,
dar jucătorii din piața imobiliară spun că acest număr va crește
considerabil în următoarele luni, în condițiile în care unele bănci
doresc să amâne provizioanele pentru a putea încheia anul financiar
cu rezultate acceptabile.
“Românii pleacă destul de resemnați din apartamentele executate
silit deoarece sunt pasibili de pedepse penale pentru distrugere de
bunuri. În momentul în care banca adjudecă proprietatea este
realizat un proces verbal în care este descris bunul, iar la
predare acesta trebuie să fie conform procesului verbal. Noi am
avut cazuri fericite și deocamdată nu am avut apartamente
devalizate”, spune Marian Stancu, executor bancar în cadrul băncii
OTP Bank.
La sfârșitul lunii septembrie OTP Bank avea spre vânzare circa
70 de apartamente și terenuri, Banca Transilvania, BRD, CEC sau
Credit Europe având în aceeași perioadă cel puțin 100 de
proprietăți în aceeași situație.
“În casele executate vechii proprietari au tendința să rupă tot.
Când o iei înapoi, de obicei o iei praf. Așa se întâmpla cel puțin
în Canada. La noi, deocamdată sunt foarte puține proprietăți bune
pe piață. În câteva luni, până în februarie, cred că băncile vor
scoate și lucruri mai interesante”, consideră Adrian Căpraru,
consultant imobiliar care a lucrat de-a lungul timpului în două
dintre cele mai mari firme de pe piața de profil – Colliers și
Eurisko.
Căpraru și-a început cariera la Colliers, după care a fost unul
dintre fondatorii Eurisko, unde a stat între 1997 și 1999, plecând
apoi în Canada, unde a înființat o firmă de împrumuturi bancare,
Mortgage Intelligence.
S-a întors la Eurisko în 2007 de poziția de director general, a
devenit chief operating officer în 2008, după preluarea firmei de
către CB Richard Ellis, iar un an mai târziu a plecat pe fondul
căderii pieței imobiliare și a restrângerii echipei de
management.
În prezent, Căpraru a înființat o nouă firmă, Next Gen Consulting,
care ar putea fuziona în următoarea perioadă cu firmele Re/Max
Bastion și Real Invest Company, trei agenții imobiliare care își
desfășoară în prezent activitatea în același sediu, pe calea
Dorobanți.
Prețurile vor mai scădea
“Consider că dacă băncile vor scoate anul viitor la vânzare toate
proprietățile executate silit prețurile vor mai scădea cu cel puțin
20%, ținând cont și de procedura de licitare, care prevede scăderea
cu 25% a prețurilor după licitațiile la care nu este găsit
cumpărător”, apreciază Mihaela Irina Alexandroiu, proprietarul
firmei Re/Max Bastion.
Consultanții spun că în acest an pe această piață “s-a trăit din
închirieri”, în condițiile în care tranzacțiile de
vânzare-cumpărare au fost foarte puține.
Cu toate acestea, în ultima perioadă a început să crească interesul
pentru casele și terenurile situate la periferia Capitalei.
“Când a început criza, prima a amorțit periferia. Și tot periferia
pare să își revină prima, zone precum Corbeanca sau Otopeni. Am
vândut anul acesta în jur de zece case în Corbeanca, unde o casă
“la gri” (nezugrăvită și fără gresie, faianță, parchet și unități
sanitare – n.red.), cu o suprafață de 300 de metri pătrați și 500
de metri pătrați de curte costă acum 200.000 de euro”, spune
Căpraru.
Oamenii își fac singuri casa
Pe de altă parte, numeroși bucureșteni preferă în continuare să
construiască locuințe în regie proprie și au revitalizat ușor piața
tranzacțiilor cu terenuri de 300-500 de metri pătrați, care se vând
acum în comunele din nord la prețuri cuprinde între 25.000 și
40.000 de euro.
“Oamenii vor în continuare să-și facă singuri casa deoarece pleacă
de la impresia că este mai ieftin. Nimeni nu ia în calcul timpul
petrecut cu aprobările, organizarea de șantier, faptul că trebuie
să stai lângă muncitori sau să iei un diriginte de șantier,
deoarece te poți trezi că jumătate din materiale ajung la vecini”,
spune Alexandroiu de la Re/Max Bastion, firmă înființată încă din
1992 sub brandul Bastion, afiliat ulterior la rețeaua de agenții
imobiliare Re/Max, una dintre cele mai extinse la nivel global.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026