Romanii, printre cei mai muncitori din lume
Romanii, printre cei mai muncitori din lume
Cu o durata medie a saptamanii de lucru de 41,1 ore pe saptamana in 2003, Romania se situeaza aproape de media globala, care este de 42 de ore pe saptamana, dar peste media europeana – cu 39 de ore lucrate saptamanal. Comparativ cu statele asiatice, Romania se afla sub media acestora care este de 47 de ore lucrate saptamanal (adica, la cinci zile lucratoare, media pe lucru pe zi este de 9,4 ore).
Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS), durata saptamanii de lucru variaza in Romania in functie de domeniul de activitate. Astfel, in agricultura, se lucreaza 38,5 ore pe saptamana, in timp ce in industrie si constructii se munceste 41,8 ore pe saptamana, iar in servicii – 41,9 ore/ saptamana. Activitatile cu cele mai ridicate durate obisnuite ale saptamanii de lucru au fost constructiile si comertul (44, respectiv 44,1 ore pe saptamana). Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii – 2003, realizata de INS, a mai aratat ca populatia in varsta de munca – 15 milioane de persoane reprezenta 69,0% din populatia totala. Din totalul acestei categorii de populatie, 57,8% erau persoane ocupate, 4,6% someri si 37,6% persoane inactive. In ceea ce priveste raportul de dependenta economica (exprimat prin numarul persoanelor neocupate – inactive sau in somaj – ce revin la 1.000 persoane ocupate) a fost anul trecut de 1,35/1, in usoara scadere comparativ cu anul anterior 1,36/1. Analiza distributiei pe grupe de varsta a populatiei ocupate indica faptul ca ponderea cea mai mare este detinuta de persoanele in varsta de 25-34 ani (28,3%), urmate de cele din grupa 35-44 ani (23,7%). Tinerii au reprezentat 10,3% din populatia ocupata. Repartizarea populatiei ocupate dupa nivelul de instruire arata ca ponderile cele mai mari se inregistreaza la persoanele cu studii liceale (30,5%), profesionale (24,7%) si la absolventii invatamantului gimnazial (21,2%). Ponderea persoanelor cu studii universitare a fost de 8,1% (din care 46,9% erau femei), iar cea a persoanelor cu nivel de instruire primar sau fara scoala absolvita era de 8,9%. Distributia populatiei ocupate dupa statutul profesional arata ca ponderea salariatilor (62,5%) este cea mai ridicata in totalul populatiei ocupate. Lucratorii pe cont propriu si lucratorii familiali neremunerati reprezentau, in anul 2003, 36,0% din populatia ocupata. In anul 2003, salariatii s-au concentrat in proportie de 51,0% in servicii, de 45,7% in industrie si constructii si de 3,3% in ramurile agricole. Din distributia numarului de salariati dupa regimul de lucru se observa faptul ca majoritatea (98,0%) erau salariati angajati permanent. In anul 2003, repartizarea populatiei ocupate pe forme de proprietate arata ca sectorul privat a absorbit 69,1% din populatia ocupata, majoritatea (60,7%) acestor persoane avand domiciliul in mediul rural.
Sectorul privat a fost preponderent in urmatoarele activitati ale economiei nationale: agricultura, vanatoare, silvicultura (97,5%), comert (93,5%), pescuitul si piscicultura (93,3%), hoteluri si restaurante (84,3%), constructii (81,8%), industria prelucratoare (75,5%) si tranzactii imobiliare (65,9%). Sectorul public concentra 23,7% din populatia ocupata; majoritatea (73,4%) persoanelor ocupate in sectorul public locuia in mediul urban, 54,9% erau barbati, iar 23,0% lucrau in industrie si constructii. In sectorul mixt lucrau 4,2% din persoanele ocupate.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026