Versiunea completă
Auto

Romanii vor tot mai multe masini decapotabile

Masinile decapotabile au fost mult timp un vis pentru romanii care aveau in plan sa isi cumpere o masina. Daca pana in 1989 oferta de astfel de masini era inexstenta, dupa 1990, o data cu apritia primilor importatori ai unor marci straine, lucrurile au inceput sa se schimbe

Ionut Bonoiu · 23 martie 2004 · 3 min de citit



Masinile decapotabile au fost mult timp un vis pentru romanii care aveau in plan sa isi cumpere o masina. Daca pana in 1989 oferta de astfel de masini era inexstenta, dupa 1990, o data cu apritia primilor importatori ai unor marci straine, lucrurile au inceput sa se schimbe. Pretul mare al maspinilor de import si al decapotabilelor in special a facut insa ca interesul pentru acest tip de masini sa nu se transmita si intr-o crestere sensibila a vanzarilor.



In ultima perioada, pe masura ce oferta de automobile de import s-a diversificat, iar preturile au scazut, tot mai multi romani au putut sa isi permita o masina decapotabila.



Explicatii sunt insa mai multe, potrivit analistilor. Pe de o parte, producatorii de automobile au dezvoltat modele inovatoare, elaborate de cele mai multe ori in paralel cu modelul de baza, ceea ce face ca pretul decapotabilei sa depaseasca pe cel al variantei de baza cu doar cateva mii de euro.



In plus, prin dezvoltarea unor modele “CC” (prescurtarea vine de la coupe-cabroilet), producatorii auto imbina mai multe tipuri de masini intr-una. Clientii au astfel posibilitatea sa foloseasca masina in varianta decapotabila pe timpul verii, iar in anotimpul rece, cand vremea nu mai permite acest lucru, decapotabila se transforma (de cele mai multe ori la apasarea unui buton) intr-un coupe care nu este cu nimic mai prejos din punctul de vedere al izolarii termice decat o limuzina.



In aceste conditii, modelele “CC” sunt printre cele ami vandute de pe piata romaneasca. Cel ami bun exemplu este Peugeot 206cc, care a realizat anul trecut vanzari de 117 unitati, valoare aproximativ similara cu cea din urma cu un an. Pretul decapotabilei produsa de grupul francez PSA Peugeot Citroen incepe la 14.000 de euro fara taxe.



Pasiunea romanilor pentru masinile germane se regaseste si in ceea ce priveste vanzarile de masini decapotabile. Mercedes a vandut anul trecut, potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), 36 de unitati din modelul CLK, dintre care trei au fost cabriolete. Producatorul german de lux cu sediul in Stuttgart a vandut si 11 unitati din modelul SL, dar si 5 din modelul SLK.



BMW este si in Romania, la fel ca si la nivel mondial principalul concurent pentru Mercedes. Producatorul cu sediul in Munchen a vadut anul trecut pepiata romaneasca 20 de unitati din proaspat lansatul sau model Z4, cel care a inlocuit modelul Z3, dar si 5 unitati din modelul Seria 3 Cabrio. Potrivit statisticilor, chiar si pentru modelul sportiv M3 Cabrio au existat anul trecut doi cumparatori.



Opel Astra Cabrio, cu 8 unitati si Porsche Boxster, cu 4 unitati, dar si Smart Cabrio cu 3 unitati completeaza lista cabrioletelor germane vandute pe piata romaneasca.



Producatorii auto asiatici sunt la randul lor prezenti in Romania cu modele decapotabile. Pe langa Mazda MX-5, care a vandut anul trecut 6 unitati, au contabilizat vanzari si Toyota si Honda.



Nu in ultimul rand, producatorul suedez Saab a reusit anul trecut sa creasca numarul de cabriolete vandute. Potrivit statisticilor, in 2003 au fost vandute 6 unitati din modelul 9-3 Cabrio, cu unul mai mult decat in anul precedent. ionut.bonoiu@zf.ro

Citește și