Rompetrol si Petrom scumpesc carburantii
Rompetrol si Petrom scumpesc carburantii
Rompetrol, cel mai mare operator privat de pe piata petroliera romaneasca, va majora cu 10% preturile carburantilor, incepand de maine, o decizie de crestere a pretului urmand sa fie luata si de compania Petrom, in perioada imediat urmatoare.
“In ultimele opt luni, pretul titeiului a inregistrat o crestere de aproximativ 30%. In ianuarie 2004, acesta a fost de 32 dolari pe baril, iar astazi de 44, 21 dolari pe baril. Ca urmare, pretul carburantilor Rompetrol la pompa se va scumpi cu circa 10%”, au anuntat oficialii grupului.O majorare cu 10% a pretului actual inseamna mai mult de 2.500 lei/litru de carburant. Rompetrol va anunta, vineri, noile preturi.
Petrom va adopta o decizie similara, in aceste zile urmind sa fie stabilit nivelul majorarii.
“Cresterea titeiului este atit de mare incit afecteaza orice companie petroliera, si orice rafinarie. Se fac analize si calcule. O decizie va luata in perioada imediat urmatoare”, a declarat directorul general al Petrom, Gheorghe Constantinescu.
Cea mai recenta majorare a pretului de distributie a carburantilor a avut loc in luna iulie, determinata de cresterea accizelor la benzina si motorina.
La acea data, pretul benzinei a crescut cu valori cuprinse intre 350 si 400 lei/litru, in timp ce la motorina gradul de majorare a fost de 1.000 lei/litru.
Romptrol are peste 200 de statii de distributie a carburantilor, in timp ce numarul unitatilor detinute de Petrom trece de 600.
Cotatia internationala a titeiului a ajuns saptamana trecuta la valoarea record de 45 de dolari barilul. Aceasta evolutie se resimte si pe piata romaneasca, partial liberalizata. Surse din domeniu estimeaza ca rafinariile din Romania vor inregistra pierderi minime de 25 de milioane de dolari pe luna, tocmai datorita faptului ca achizitioneaza titei mai scump, iar pretul la pompa nu reactioneaza imediat ca intr-o piata liberalizata.
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026