Romstal si-a triplat afacerile cu leasing imobiliar
Valoarea contractelor incheiate de Romstal Leasing a crescut cu 35% in prima jumatate a acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, ajungand la 87,6 milioane de euro. "Principalul factor care sta la baza acestei cresteri este dezvoltarea teritoriala a companiei, prin cele zece noi filiale (
Valoarea contractelor incheiate de Romstal Leasing a crescut cu 35% in prima jumatate a acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, ajungand la 87,6 milioane de euro.
“Principalul factor care sta la baza acestei cresteri este dezvoltarea teritoriala a companiei, prin cele zece noi filiale (…). Leasingul instant prin SMS, alaturi de oferta promotionala de 6,75% dobanda, a avut, de asemenea, o contributie importanta la rezultatele obtinute in primele sase luni ale anului”, a declarat Ionut Chirila, directorul de marketing al companiei.
Finantarile pentru vehicule comerciale usoare si grele au o pondere de 43% in portofoliul Romstal Leasing, iar cele pentru autoturisme – de 38,5%.
Fata de primul semestru al anului trecut, compania si-a triplat valoarea contractelor de leasing imobiliar, pana la 5,7 milioane de euro. Obiectul principal al acestor contracte sunt proiectele rezidentiale. Pentru tot anul, Romstal si-a propus o crestere de 10% pe acest segment.
In a doua parte a anului, compania intentioneaza sa majoreze perioadele maxime de rambursare pentru imprumuturile pe care le acorda.
Astfel, in cazul leasingului pentru autoturisme, scadenta va creste de la 4 la 5 ani, in cazul imprumuturilor pentru vehicule comerciale – de la 5 la 7 ani, iar pentru leasingul imobiliar – de la 8 la 20 de ani.
“Cresterea perioadei de finantare are ca efect direct reducerea valorii ratelor de leasing, rezultand o crestere a cererii”, explica oficialii companiei.
Romstal Leasing intentioneaza sa mai deschida pana la sfarstul anului 5 sucursale, numarul unitatilor teritoriale urmand sa ajunga astfel la 32.
Compania a fost cumparata anul trecut de grupul financiar belgian KBC, in cadrul unei tranzactii de circa 70 de milioane de euro.
In aceasta suma a fost cuprinsa si achizitia brokerului de asigurare Ink Insurance Broker.
KBC Lease, divizia de leasing a grupului, activeaza in 14 tari europene si are peste 1.500 de angajati.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026