Romtelecom a pierdut 500.000 de clienti anul trecut
Veniturile Romtelecom, principalul operator local de telefonie fixa, s-au redus in 2006 cu 3,8%, la 894,8 mil. euro, in principal ca urmare a scaderii numarului de linii, iar profitul s-a diminuat cu 35%, la 55,2 mil. euro, conform rezultatelor financiare publicate ieri de grupul elen OTE, principalul actionar al companiei
Veniturile Romtelecom, principalul operator local de telefonie fixa, s-au redus in 2006 cu 3,8%, la 894,8 mil. euro, in principal ca urmare a scaderii numarului de linii, iar profitul s-a diminuat cu 35%, la 55,2 mil. euro, conform rezultatelor financiare publicate ieri de grupul elen OTE, principalul actionar al companiei.
In trimestrul patru veniturile Romtelecom s-au redus cu 2,6%, la 229,8 mil. euro.
Scaderea a fost determinata atat de reducerea numarului de linii de telefonie fixa operate de Romtelecom, cat si de diminuarea traficului, atat la clientii individuali, cat si in cazul apelurilor din retelele altor companii.
Numarul de linii a scazut cu 14% anul trecut, de la 3,95 milioane la 3,4 milioane, iar traficul de voce s-a diminuat cu 26%. Scaderea veniturilor a fost partial compensata de rebalansarea tarifelor in luna august a anului trecut, precizeaza OTE. Aceste evolutii sunt explicate de OTE prin efectul combinat al trecerii clientilor de la utilizarea telefoniei fixe la cea mobila si al cresterii concurentei din partea operatorilor alternativi.
Orange si Vodafone Romania au raportat fiecare pe 2006 venituri de peste un miliard de euro si 8, respectiv 7,7 milioane de clienti. RCS&RDS a raportat pentru 2006 650.000 de utilizatori pentru serviciul de telefonie si circa 400.000 pentru cel de servicii Internet. UPC Romania a inchis 2006 cu 119.000 de clienti pe Internet si 139.000 de abonati pentru serviciile Internet.
Romtelecom se bazeaza pe serviciile de date si multimedia pentru a se repozitiona pe piata si a compensa scaderea serviciilor fixe. Operatorul a lansat anul trecut servicii de televiziune prin satelit sub brandul Dolce, pentru care acumulase circa 60.000 de clienti in luna ianuarie. Lansarea Dolce a fost considerata si de competitori drept una din cele mai bune mutari ale operatorului.
Romtelecom si-a ratat insa obiectivul de a incheia 2006 cu 150.000 de clienti pentru serviciul ClickNet de acces la Internet in banda larga prin tehnologia ADSL – segment pe care compania se bazeaza pentru a-si majora veniturile. Operatorul a inchis 2006 cu 89.000 de clienti pe ADSL, cu 19.000 mai multi clienti decat in august 2006.
RomTelecom a raportat insa o crestere cu 145% a veniturilor din servicii de date in trimestrul patru al anului trecut.
Obiectivul de a atinge 150.000 de clienti pe Internet prin tehnologie ADSL pana la sfarsitul lui 2006 si de 400.000-500.000 de clienti pana la finele acestui an a fost enuntat de Pieter Bakker, directorul executiv comercial al Romtelecom, care a parasit din decembrie compania. El facea parte din echipa de management care a preluat Romtelecom in 2003, condusa de americanul James Hubley. Si James Hubley si-a incheiat inainte de termen (anul 2008) mandatul de CEO al Romtelecom, OTE numindu-l la conducere in februarie pe Yorgos Ioannidis – “un specialist in Internet si telefonie mobila”, dupa cum l-a caracterizat Panagis Vourloumis, CEO si presedinte al OTE.
Ioannidis, care a lucrat pentru OTE si Vodafone Grecia, a venit la Romtelecom de pe pozitia de director executiv tehnic al Cosmote Grecia. Romtelecom a anuntat ca isi va restructura din acest an activitatea pe trei linii de business. In acest an, Romtelecom va lansa pachete comune de servicii cu Cosmote Romania, in incercarea de a asocia cat mai multe servicii cu linia fixa pentru a opri exodul abonatilor.
Anul trecut compania a obtinut 290,37 mil. euro din abonamente si 314,26 mil. euro din serviciile de telefonie interne. Veniturile din interconectare (tarifele platite de clienti ai altor operatori care apeleaza numere din reteaua Romtelecom) s-au redus cu 16,9% in T4, in pofida mentinerii nivelului traficului, ca urmare a concurentei operatorilor de telefonie mobila si a celor alternativi, care utilizeaza reteaua Romtelecom la tarife reduse, impuse de autoritatea de reglementare in domeniu, afirma compania.
Profitul inainte de scaderea dobanzilor, impozitelor, deprecierilor si amortizarilor (EBITDA) a fost de 338,3 mil. euro, in comparatie cu 341,5 mil. euro in 2005. Marja EBITDA s-a imbunatatit de la 36,7% in 2005 la 37,8% in 2006, in principal prin eforturile companiei de a mentine costurile sub control. Scaderea profitului a fost cauzata mai ales de castigurile financiare mai reduse, de consolidarea pierderilor Cosmote, unde Romtelecom detine 30% dintre actiuni, si de impozitele mai mari, conform Romtelecom.
“Continuand investitiile realizate in ultimii ani, cu 200 de mil. euro numai in 2006, Romtelecom a pregatit terenul pentru a avea in 2007 vanzari cu mult mai mari pentru serviciile de Internet prin ADSL si televiziune digitala, cu obiectivul de a inlocui veniturile pierdute ca urmare a scaderii numarului de clienti de telefonie fixa”, a declarat Yorgos Ioannidis, CEO al Romtelecom.
Anul trecut numarul de angajati a fost diminuat cu circa 800, la 12.257.
OTE detine 54,01% din actiunile Romtelecom, iar statul roman controleaza diferenta.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026