Romtelecom (re)începe războiul prețurilor
Pe timp de criză și când veniturile scad, să reduci prețurile poate părea o nebunie, sau un dumping care ar urma să se răzbune mai devreme sau mai târziu.
Pe timp de criză și când veniturile scad, să reduci prețurile poate părea o nebunie, sau un dumping care ar urma să se răzbune mai devreme sau mai târziu. Au făcut-o însă rând pe rând toți operatorii și o face acum din nou Yorgos Ioannidis la Romtelecom, de pe poziția celui care din 2007 încoace conduce o restructurare radicală a companiei, restructurare care încă nu s-a terminat. Cât mai poate continua războiul prețurilor din telecom?, se întreabă BUSINESS Magazin.
“In vremuri ca acestea sunt puse la încercare de fapt abilitățile de management ale unui CEO”, spune Yorgos Ioannidis, șeful Romtelecom, știind cât de greu a fost chiar el pus la încercare în ultimii trei ani, ca să nu mai vorbim de nenumăratele momente de cumpănă cu care s-a confruntat în cariera de mai bine de 35 de ani din telecomunicații. Dar mai ales intuind încercările ce urmează pentru piața telecom din Romănia într-un 2010 mai afectat de criză decăt anul trecut, cu o rată a șomajului în creștere, tăieri salariale și creșteri de taxe, cu un rezultat inevitabil: scăderea marcată a consumului.
Au simțit-o deja pe pielea lor toți operatorii telecom, odatâăcu restrângerea industriei de la peste 4 miliarde de euro până la aproape 3,7 miliarde. Începând de anul trecut, cu toții au fost obligați la consolidări, restructurări și mai ales la reduceri de costuri și de prețuri care au împins competiția spre un nivel fără precedent iar operatorii se bat însă lună de lună în noi oferte.
Citiți mai multe despre strategia Romtelecom și ofertele din piața telecom pe www.businessmagazin.ro
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026