Rosa canina: Robert Vraciu

Robert Vraciu este un pictor incomod de exigent, cu autentica nevoie interioara de a mai acoperi panza de pictura. “Actor plastic” cum ii place, cu samanta de sfada , sa se prezinte, Vraciu a avut interesante acumulari profesionale si existentiale, nu tocmai gingas protejate de vreo filiera, filiatie, fratietate.

Cu tinerete boema la Bacau si apoi “faraonica”, la cioplit balustrii pentru Casa Poporului, Vraciu face multi ani proba admiterilor la Universitatea de Arte si intra, gata imunizat la glorii precoce, pe valul lui 1990. Urmeaza o sectie cu dificultati mai consistente, arta monumentala, la care Vraciu adauga dificultati de acceptare a profesorilor si un prim conflict institutional cu expunerea lucrarilor sale de diploma, prea “viscerale”. Suntem doar la cativa anisori de tasnirea lui Gorzo, care va genitaliza cu mare succes de achizitie o picturalitate mult mai precipitata, de tip “bagau”.

Cel putin patru expozitii personale, distincte ca demers (1996 – Sala Eforie, 1998 – Caminul Artei parter, 2002 – Caminul Artei etaj, 2005 -Orizont) si alte cateva simeze de grup “ales” nu l-au facut, totusi, pe Vraciu, sa fie corect evaluat ca demers original, intr-un deceniu de activitate. Este poate, pe langa destinul lui rasucit in sens celinian, efectul unei luciditati profesionale, alimentata de documentari europene si de o excelenta daruire de pedagogia artei . Vraciu este necrutator cu pictura de tril colorat, pictura lenesa facuta din poignet, doar pentru papila agreabilului. “Neurolog al suprafetei de pictura”, intr-o sintagma de arta poetica pe care i-o atribuim, Vraciu picteaza cu parcimonie, lent, dens, fluid ca dupa o partitura de jazz infailibil. Panzele, daca nu sunt din capul locului mari , careu de un metru, par la fel de plin – radiante in formate mai mici. Cate un motiv geologic, histologic ori floral este dilatat, macroscopiat si pus in joc cromatic de irizari si contraste rare. Apoi Vraciu este un abil dramuitor al asternerii picturalitatii din scalpel grafic, pe texturi lineare, cu adaos de pigment metalizat.

Materiile pe care le descrie pictural artistul au o stranie calitate a porozitatii si contin senzatia de durata a transformarilor. Sunt instabil bogate, in sensul complexitatii viului. Lucrarile lui Vraciu nu se citesc dintr-o imbucatura a privirii. Se cer parcurse si descifrate. Pictorul capteaza, apoi devora, prin stiinta analizei picturale, mai precis spus texturale, cate o stare de transgresie intre materia organica si regnul mineral.