Rosia Montana Gold Corporation vs. Academia Romana
Rosia Montana Gold Corporation vs. Academia Romana
Academia Romana reiteraza o pozitie fata de proiectul de la Rosia Montana care nu este bazata pe fapte si date reale, ci pe zvonuri, afectand, in acest fel, menirea pe care aceasta institutie ar trebui s-o aiba, considera compania Rosia Montana Gold Corporation (RMGC).
Academia Romana a prezentat recent un document in care isi sustine punctul de vedere exprimat in urma cu un an potrivit caruia proiectul de exploatare aurifera nu reprezinta o lucrare de interes public in folosul economiei nationale, care sa justifice efectele colaterale asociate cu acesta si prin urmare recomanda abandonarea sa.
“Cum este posibil ca Academia sa faca o evaluare a proiectului in conditiile in care compania nu si-a prezentat inca oficial propunerea de proiect? (…) De asemenea, credem ca Academia Romana isi depaseste atributiile legale intrucat exista structuri ale statului care au sarcina de a evalua daca asemenea proiecte sunt sau nu de interes public”, se arata intr-o scrisoare deschisa a RMGC adresata Academiei.
Referitor la temerea ca dezvoltarea proiectului va distruge comunitatea locala, RMGC isi manifesta neincrederea ca Academia are rolul de a decide ce anume trebuie sau nu facut in Rosia Montana, mentionand ca sunt respectate cu strictete normele stabilite de Banca Mondiala pentru stramutare si relocare.
De asemenea, toate cladirile clasificate drept monumente istorice vor fi protejate si nici o biserica nu va fi demolata, se angajeaza RMGC.
In ceea ce priveste dezvoltarea durabila a economiei locale, nu exista nici o indoiala ca proiectul va aduce beneficii financiare semnificative zonei, considera compania.
“Mai mult decat atat, acest proiect reprezinta cea mai mare investitie in Romania post-revolutionara care nu necesita garantii guvernamentale, iar beneficiile totale ale Romaniei vor fi substantiale”, se mai arata in scrisoare.
La Rosia Montana, in Muntii Apuseni, se intentioneaza realizarea unei investitii de circa 500 mil. $ in sectorul minier pentru exploatarea celui mai mare zacamant auro-argintifer din Europa. Mediafax
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026