Rostul criticii în 2010/ de Lidia Vianu

Critica literară se luptă de multă vreme, fără succes, pentru statutul de activitate creatoare. Matthew Arnold i-l nega în secolul al XIX-lea, T.S. Eliot în secolul XX. Universitatea din București, împreună cu British Council și Institutul Cultural Român m-au împuternicit să întemeiez Editura Online pentru Literatură Contemporană, Contemporary Literature Press, http://editura.mttlc.ro/. Am ales să public aici volumul lui C. George Sandulescu The Joycean Monologue* tocmai pentru că acesta pledează în favoarea statutului de creator al criticului literar.

Când s-a afirmat Modernismul – în 1922, cu Ulysses de James Joyce și The Waste Land de T.S. Eliot – el s-a bazat pe o idee centrală, și anume că Tradiția Basmului și-a pierdut capitalul estetic. În 1937, Nabokov îi reamintea lui Joyce – într-o conversație reluată de Richard Ellmann în 1959 și pe care G. Sandulescu o citează chiar pe prima pagină a studiului său – că și-a construit Ulise pe mitul homeric, la care Joyce replica: “Un capriciu.” Când Nabokov îi amintește că el însuși l-a încurajat în 1930 pe Stuart Gilbert în această direcție, Joyce clasează subiectul spunând: “Mare greșeală. O reclamă pentru roman, pe care o regret amarnic.” Aceeași este și atitudinea lui Eliot în ce privește Notele la The Waste Land: în articolul “Critica criticului”, pe care îl scrie în 1961, el neagă importanța surselor literare ale poemului în înțelegerea textului și își cere scuze că și-a trimis cititorii “după cai verzi pe pereți”. Doar că Eliot recunoaște acest lucru la patruzeci de ani de la publicare, pe când Joyce la numai cincisprezece…

Ceea ce au făcut Joyce și Eliot prin scrisul lor în anul 1922 a fost să destabilizeze tradiția estetică a basmului, care se baza pe aventurile sentimentului (esențiale pentru perpetuarea speciei) și pe ideea că orice text trebuie ordonat după principiul succesiunii cronologice. Nu au făcut-o cu unelte teoretice. Amândoi au respins o tradiție care îi stânjenea, atacând narațiunea în categoriile ei fundamentale, în uneltele ei: cronologie, eroi, limbaj narativ. Joyce și Eliot au observat că, în realitate, nu există un trecut care să fie cu adevărat cauza prezentului și că nici prezentul nu duce logic la un anume viitor. Pentru Moderniști, timpul fie era un veșnic prezent, fie devenea irelevant. Trecutul și viitorul deveneau “acum” la modul foarte liric. Pierderea acestor două dogme narative – succesiunea cronologică și narațiunea sentimentului – expuneau povestirea în mod primejdios influențelor lirismului, cu toate că atât Joyce, cât și Eliot erau obsedați de acțiune, de intrigă. Pentru a o păstra, ei au recurs la monologul interior, printre altele.

The Joycean Monologue este un ghid în înțelegerea romanului Ulise din acest punct de vedere. Volumul demitizează textul lui Joyce. Sigur, tiparul homeric e un mod de a-l analiza. Eliot a fost primul care a făcut acest lucru în recenzia lui. Cu toate acestea, la douăzeci de ani după moartea lui Joyce, el își reorientează atenția către text. Aceasta e și direcția urmată de George Sandulescu. The Joycean Monologue se opune dogamtismului în critica joyceană. El conduce lectura spre o abordare fără idei preconcepute a textului joycean. Orice dogmatizare a textului literar pentru a servi demonstrației critice se face în defavoarea lecturii. Criticul este cel care trebuie să se adapteze operei discutate și nu invers. G. Sandulescu scrie acest ghid critic pentru a reîmprospăta lectura lui Ulise și a o elibera de dogmele pe care critica le tot acumulează de aproape un veac.

Scopul Editurii Online Contemporary Literature Press este să formeze la masteranzii programului pe care îl coordonez (MTTLC – Traducera Textului Literar Contemporan) o atitudine critică. Am convingerea că educația pierde constant din bagajul nostru de cunoștințe. Părinții mei știau greacă și latină, de pildă – eu nu. Pierderea intelectuală e constantă. Pierdem lucrurile vechi, dobândim altele noi, cum sunt computerul, cum este însăși această editură online. Compensăm pierderile cum putem, dar nu în totalitate. Ceea ce m-a atras la The Joycean Monolgue este felul cum contracarează criza educației, oferind ca remediu o viziune nouă despre rostul criticii.

Studiul lui G. Sandulescu se sprijină pe o excelentă cunoaștere a criticii, lingvisticii, analizei discursului, filozofiei limbajului. El este în același timp un îndreptar în slujba gândirii independente pe marginea textului literar. Textul de față este la fel de provocator cum a fost Joyce atunci când a atacat Tradiția Basmului. El este de asemenea și o incursiune seducătoare, fascinantă, sfâșietor de umană și mereu proaspătă a inteligenței. Ne găsim în fața unui text prin care criticul se scrie pe el însuși, rescriindu-l pe autor. G. Sandulescu ne convinge că rostul criticii este să recreeze opera iar și iar. Iată deci că – în 2010 – criticul e pe cale de a dobândi statutul de creator…

*) C. George Sandulescu, The Joycean Monologue, volum publicat online de EPLC/Contemporary Literature Press, http://editura.mttlc.ro/joyce.sandulescu.html

C. George Sandulescu este critic, profesor universitar, autor și editor de volume critice tipărite în Anglia, Franța, Italia, Monaco. In postura de director al Bibliotecii Princess Grace din Monaco, a organizat conferințe internaționale importante axate pe opera autorilor William Butler Yeats, Oscar Wilde, Samuel Beckett, toate publicate în volume de congres.