Rotația democratică a puterii și dictatura mediocrității

Jurnalism politic

Dintre mulțimea de volume apărute în toamna acestui an, mai ales în preajma alegerilor parlamentare, am selectat trei, semnate de trei oameni total diferiți, un scriitor academician, un om de teatru și televiziune și scriitor, și un profesor universitar, pentru că îi apropie o vehemență asemănătoare împotriva actualului președinte. Toți trei și-au adunat toate sau o parte din articolele publicate în ultimii ani, articole ale căror teme au fost starea politicii actuale și războiul cu președintele.

Augustin Buzura – Nici vii, nici morți. Editura RAO

Prefață de Răzvan Voncu. Volumul cuprinde editorialele publicate de Augustin Buzura în revista “Cultura”, între 2009 și 2012, și continuă, cronologic, precedentul volum de articole, “Canonul periferiei”, apărut cu puțin timp în urmă la Editura Limes. În acest fel, întregește jurnalul politic și cetățenesc al scriitorului. Atitudinea culturală și civică a autorului a fost subliniată de cei care au vorbit la lansarea cărții, la recentul Târg dE carte Gaudeamus. Criticul literar Ion Simuț a apreciat la lansare că este “o carte de atitudine a unei mari autorități morale, și nu expresia unui spirit de partid, deoarece Augustin Buzura nu exprimă o ideologie, ci o poziție intelectuală“. Criticul Razvan Voncu a remarcat “continuitatea problematicii cărții cu întreaga operă” a lui Buzura, care vine pe un fond spiritual ardelenesc, pe filiera iluminismului și pașoptismului. În opinia lui Voncu, autorul nu este nici un european fervent și nici un românist exagerat, ci “o minte limpede, cu o credință în puterile națiunii și încredere în destinul ei istoric”. “Este un efort de a spune ce crezi, ce trebuie, în momentul care trebuie, și nu dupa aceea, când e mai ușor”, a spus Augustin Buzura, caracterizându-și cartea. El a mărturisit că scrie despre lichele, dar este convins ca nu avem doar lichele, iar România va avea un viitor dacă va învăța să spună “nu”.“Nu îmi pot ascunde impresia că, de două decenii, suntem asemeni unui bolnav aflat la o secție de terapie intensivă condusă de cei mai incompetenți și aroganți felceri, un bolnav care nici nu moare, dar nici nu trăiește”, opinează scriitorul.

Valentin Nicolau – România feudelor târzii. Comediografii politice. Editura Nemira. Un volum care adună laolaltă mai multe însemnări politice despre o Românie supusă sistematic păcălelii și capriciilor unor politicieni pentru care România nu este decât suma feudelor politice care pot fi ocupate. Textele stau sub semnul unui articol publicat tot de autor în 2005, din care citează: “România este o țară supusă parcelarizării. Din patru în patru ani se purcede la modificarea hotarelor moșiilor, la bătălia pentru dominație. Politicienii proaspăt ieșiți câștigători din campania electorală se reped să ocupe cât mai multe domenii mănoase și să-și numească vătafi noi. Pentru aceștia, România este suma feudelor politice care pot fi ocupate. Ce rămâne pe dinafară e o gargară patriotică desuetă. După victoria în alegeri, preț de trei-patru luni, iese la iveală o specie aparte de indivizi, altfel până atunci cu preocupări și comportament onorabile. Câțiva ziariști corozivi, câțiva autodescoperiți ca reprezentanți ai societății civile, câțiva de aiurea apar ca aghiotanți fideli pe lângă noii comandanți politici îmbățoșați de măreția victoriei și inconștienți încă de perspectiva eșecului. Toată această perioadă se umple de gălăgie, de înghesuieli și păruieli pentru a pune mâna pe pradă. Impostura pare să se instaleze comod și începe să miroasă a conjurație a ticăloșilor. Umorile și scârbăvniciile răbufnesc. Prieten scuipă pe prieten, coleg îmbrâncește alt coleg, delațiunea devenind un gest de mare moralitate. Totul e o goană nebună după un mic jaf care pare a se justifica doar prin rotația democratică a puterii politice. Și nimeni nu se sperie de dictatura mediocrității ce începe să prindă cheag. Nici haosul nu deranjează prea mult atâta timp cât «scuza» victoriei obținute funcționează. Așa e la schimbare. Apar sentințe totale și implacabile. Dacă într-o instituție s-a prins cândva un hoț, atunci instituția este o bandă de hoți care fură națiunea. Dacă un individ a avut o bubă pe nas, cu siguranță respectivului i se va spune Bubosul și trebuie tratat ca un lepros….”

Vlad Nistor – Cine seamănă vânt culege furtună. Editura Tritonic. Volumul cuprinde editoriale scrise în ultimii patru ani. “Textele pe care am încercat sa le adun în acest volum sunt o selecție de editoriale scrise în ultimii patru ani și care, pentru mine, nu reprezintă mai mult decat o cronică subiectivă a acestei perioade extrem de agitate. Fiecare articol relatează la cald diferite evenimente și întotdeauna din perspectiva, repet, subiectiva, a unui privitor atent. Pentru că… cine seamănă vânt, culege furtună!”