Rovana Plumb: Timbrul de mediu a început să-și producă efectele
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că timbrul de mediu "a început să-și producă efectele", iar de când a intrat în vigoare, din 15 martie, încasările s-au dublat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Pot să vă spun că timbrul de mediu a început să-și producă efectele și, dacă în primele două luni ale anului am avut încasări nesemnificative ale taxei auto, am avut o creștere începând cu martie, nu foarte mare, dar o creștere semnificativă, aproape dublă. De când a intrat în vigoare – 15 martie – s-a încasat dublu față de lunile ianuarie și februarie”, a spus Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, ministerul este obligat să restituie către români contravaloarea taxelor de mediu câștigate în instanță, iar 90 la sută din încasările de la fondul de mediu au fost alocate în acest sens.
“Suntem obligați să dăm înapoi oamenilor banii, iar 90 la sută din încasările pe care le avem la fondul de mediu – respectiv de la începutul anului și până în momentul de față am încasat 65 de milioane de lei – 90 la sută s-au restituit cetățenilor și se vor restitui în continuare, pentru că este dreptul lor”, a afirmat ministrul.
Conform acestuia, nu au existat reclamații în ceea ce privește stagnarea restituirii acestor sume.
Marți, senatorii au adoptat OUG prin care se instituie timbrul de mediu pentru mașinile poluante, exceptând de la plata acestei taxe autovehiculele destinate transportului școlar și pe cele nepoluante, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu GPL, achiziționate de autoritățile publice
Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3, cu excepția autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic.
Excepție fac, de asemenea, autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoane cu handicap sau în scopul preluării și transportării acestora, cele utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, jandarmerie, poliția de frontieră și de pompieri sau autovehiculele destinate serviciilor de ambulanță și de medicină sau cele pentru transport școlar.
Timbrul de mediu nu va fi aplicat autovehiculor hibride și electrice, a celor încadrate în categoria vehiculelor istorice sau celor folosite de instituțiile de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor și altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național.
Valoarea în lei a timbrului se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precendent și publicat în Jurnalul Oficial al UE.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026