Royal Alliance Computers țintește afaceri de 15 milioane de euro
Grupul de companii Royal și Alliance Computers, cu activități în distribuție și retail online IT&C, estimează afaceri de 15 milioane de euro în acest an, a declarat pentru ZF Dan Călugăreanu, acționar majoritar și director executiv al companiilor.
Grupul de companii Royal și Alliance Computers, cu activități în
distribuție și retail online IT&C, estimează afaceri de 15
milioane de euro în acest an, a declarat pentru ZF Dan Călugăreanu,
acționar majoritar și director executiv al companiilor.
Royal Computers, cea mai mare companie din grup, este implicată în
distribuția de echipamente IT&C, în timp ce Alliance Computers
operează retailerul IT&C online magazinultau.ro.
“În primul semestru am avut afaceri în creștere cu 30%, la 26 de
milioane de lei (6 mil. euro), comparativ cu aceeași perioadă a
anului trecut, când am avut 20 de milioane de lei
(4,7 mil. euro)”, a declarat Călugăreanu. El a adăugat că
rezultatele s-au datorat colaborării cu retailerii mari, precum
Cora, Carrefour sau Auchan, precum și creșterii pe segmentul
online, unde compania s-a orientat către două segmente de nișă,
respectiv jocurile, consolele și electrocasnicele.
“Am încercat să diversificăm produsele pe site. De aceea am
introdus produse noi la categoriile clasice existente, dar am adus
și noutăți. Dacă anul trecut am adus cărți și filme, anul acestă am
introdus audiobook-uri, diverse gadgeturi și jocuri”, spune
directorul Royal și Alliance Computers.
În ceea ce privește activitatea în domeniul online, Călugăreanu
susține că laptopurile și jocurile sunt cel mai bine vândute
produse, având o pondere de 20-22% din totalul vânzărilor.
Președintele grupului susține că majorarea TVA nu a afectat
afacerile companiei. “Consider că majorarea TVA nu a fost o decizie
bună, dar nu cred că ne va afecta foarte mult afacerile. La unele
produse am încercat să nu creștem prețurile și să înghițim noi
creșterea TVA”, a mai spus Călugăreanu.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Aliance Computers a
obținut anul trecut un profit brut de 12.498 de euro la afaceri
de
2,7 milioane de euro.
De asemenea, Royal Computers a avut în 2009 afaceri de 7,5 milioane
de euro și un profit brut de 126.408 de euro, potrivit aceleiași
surse. Numărul total de angajați pentru cele două companii era anul
trecut de 69 de persoane.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026