RTR: Oprirea productiei la Dacia nu ne afecteaza
Reprezentantii Renault Technologie Roumanie (RTR), centrul de inginerie al Renault, care ar urma sa ajunga la 3.000 de angajati pana la sfarsitul anului viitor, spun ca nu sunt afectati de oprirea productiei de la Dacia si ca vor mai face cateva sute de angajari anul viitor.
Reprezentantii Renault Technologie Roumanie (RTR), centrul de inginerie al Renault, care ar urma sa ajunga la 3.000 de angajati pana la sfarsitul anului viitor, spun ca nu sunt afectati de oprirea productiei de la Dacia si ca vor mai face cateva sute de angajari anul viitor.
“Oprirea productiei de la Dacia nu ne afecteaza in mod direct, noi lucrand mult in faza de amont, pana ca proiectele de vehicul sa ajunga in faza de industrializare”, a explicat pentru ZF Dana Oprisan, directorul de resurse umane al RTR. In prezent, pentru RTR lucreaza aproximativ 2.300 de angajati la Bucuresti, Pitesti si Titu, din care 680 de angajari au fost facute in acest an, ceea ce reprezinta peste 97% din planurile de recrutare pentru 2008. Planul RTR de a ajunge la 3.000 de angajati, din care cea mai mare parte sunt ingineri, este una dintre cele mai ambitioase campanii de recrutare de pe piata locala, in conditiile in care angajatorii acuza de mai multi ani lipsa absolventilor de studii tehnice. Oprisan spune ca centrul de inginerie va continua recrutarile, chiar daca producatorul Automobile Dacia a decis sa opreasca productia pentru mai bine de jumatate de luna. “In ceea ce priveste planurile pentru 2009, intentionam sa facem cateva sute de angajari in inginerie si functii suport, in special pentru Centrul Tehnic de la Titu. Cifrele nu sunt inca definitive, intrucat suntem inca in faza de consolidare a bugetelor si proiectelor. In ceea ce priveste politica de HR, incercam sa optimizam resursele, urmand a face investitii in functie de prioritati, insa ne mentinem conditiile oferite angajatilor nostri”, explica Oprisan. Cea mai mare parte dintre cei 3.000 de angajati ai RTR, respectiv doua treimi, se vor afla in Capitala, in timp ce la Pitesti si Titu vor lucra cate 500 de oameni. La Bucuresti se vor afla birourile de proiectare, iar la Pitesti se va desfasura activitatea de inginerie in uzina de caroserie montaj, dar si activitati de mecanica, urmand ca la Titu sa se afle un centru de incercari a carui activitate va incepe la sfarsitul anului viitor. Printre proiectele la care lucreaza inginerii romani de la Renault se numara Logan Pick-up, versiunea Sandero pentru Europa si o versiune de Kangoo. La noua ani dupa preluarea de catre Renault, Automobile Dacia trece in prezent prin cea mai “neagra perioada” din istoria sa, inchizand uzina de la Mioveni pentru jumatate de luna, intre 20 noiembrie si 7 decembrie. Motivatia inchiderii uzinei pentru 17 zile a fost, ca si in cazul producatorilor vest-europeni de automobile, nevoia de corelare a productiei cu cererea reala a pietelor, cerere afectata de criza financiara mondiala. Reprezentantii Dacia nu au vorbit inca de disponibilizari si au amintit chiar ca vor continua programul de angajari pentru 3.000 de oameni inceput in 2008.Citește și
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026