Ruptură la vârful Renault. Numărul doi din companie a renunțat la funcție
Directorul operațional executiv al Renault, Carlos Tavares, se retrage din funcție începând de joi, atribuțiile sale fiind preluate temporar de directorul general Carlos Ghosn, după ce a declarat recent că ar dori să preia conducerea General Motors sau Ford.
Directorul operațional executiv al Renault, Carlos Tavares, se retrage din funcție începând de joi, atribuțiile sale fiind preluate temporar de directorul general Carlos Ghosn, după ce a declarat recent că ar dori să preia conducerea General Motors sau Ford.
Tavares se va ocupa de “alte proiecte personale”, se spune într-un comunicat al Renault, grup care deține și Dacia.
“Domnul Carlos Ghosn, președinte și director general executiv, dorește să îi mulțumească lui Carlos Tavares pentru contribuția de succes la rezultatele companiei pe parcursul carierei sale”, se arată în comunicat.
Astfel, Ghosn preia interimar funcția de director operațional, iar compania va stabili și va anunța în curând “o readaptare a organizării managementului”.
Carlos Tavares, 55 de ani, a declarat recent pentru Bloomberg că are șanse mici să devină succesorul lui Ghosn (59 de ani), și că ar dori să preia conducerea General Motors (GM) sau Ford.
“Orice persoană cu pasiune pentru industria auto ajunge la un moment dat la concluzia că are energia și ambiția să devină numărul unu”, a afirmat Tavares.
Tavares ar fi astfel în cursa pentru preluarea conducerii General Motors sau Ford, ai căror directori generali, Dan Ackerson (64 de ani), respectiv Alan Mulally (68 de ani) s-ar putea retrage în curând.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026