Versiunea completă
ZF 24

Rusii, interesati de Facebook

O companie IT ruseasca, Digital Sky Technologies, si-a exprimat interesul de a investi 20 milioane dolari in site-ul de socializare Facebook, informeaza Wall Street Journal.

Ziarul Financiar · 23 mai 2009 · 1 min de citit

O companie IT ruseasca, Digital Sky Technologies, si-a exprimat interesul de a investi 20 milioane dolari in site-ul de socializare Facebook, informeaza Wall Street Journal, citat de Reuters.

O asemenea investitie venita din partea grupului rusesc ar ridica valoarea site-ului la 10 miliarde dolari.

Reprezentantii Facebook nu au dorit sa comenteze: “Facebook este o companie privata si prin urmare tine de politica interna de a nu oferi detalii legate de planurile noastre financiare sau de a comenta asupra zvonurilor si speculatiilor”.

Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, declara la inceputul acestei saptamani, in cadrul Reuters Global Technology Summit, ca orice investitie este bine-venita atata timp cat aceasta ajuta la dezvoltarea companiei.

Ultima investitie care a fost acceptata de Facebook a avut loc in 2007 si a venit din partea gigantului Microsoft care a preluat o participatie de 1,6% pentru suma de 240 milioane dolari.

Citește și