Rusii merg sa-i inbarbateze pe sarbi la ei acasa
Prim-vicepremierul rus Dmitri Medvedev si ministrul de externe Serghei Lavrov vor fi astazi intr-o vizita la Belgrad, la o saptamana de la proclamarea independentei Kosovo, in timp ce liderii sarbi si kosovari se vor intalni la Sofia, joi si vineri, pentru prima data de la eveniment
Prim-vicepremierul rus Dmitri Medvedev si ministrul de externe Serghei Lavrov vor fi astazi intr-o vizita la Belgrad, la o saptamana de la proclamarea independentei Kosovo, in timp ce liderii sarbi si kosovari se vor intalni la Sofia, joi si vineri, pentru prima data de la eveniment. Medvedev, favorit la alegerile prezidentiale ce vor avea loc la sfarsitul saptamanii in Rusia, impreuna cu Lavrov vor aborda cu presedintele sarb Boris Tadici si cu premierul Vojislav Kostunita subiectul relatiilor bilaterale, conform declaratiilor atasatului de presa al Ambasadei Rusiei, Aliona Kudriavceva. Aceasta vizita intervine la o saptamana dupa ce Kosovo si-a proclamat unilateral independenta, recunoscuta de occidentali si respinsa vehement de Moscova si Belgrad. Pe de alta parte, reprezentantii guvernelor sarb si kosovar vor asista joi si vineri la o intalnire regionala care se desfasoara la Sofia, o premiera de la proclamarea independentei fostei provincii sarbe, a anuntat ieri seful diplomatiei bulgare Ivailo Kalfin. Circa 20 de ministri de externe sunt asteptati la aceasta reuniune, in cadrul Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est, prezidata de Bulgaria.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026