S-a deschis primul Cabinet de Exorcizare a Răului
Până pe 8 februarie, ATELIER 030202 din Capitală găzduiește proiectul “Bad Art Fantasy”, un cabinet de exorcizare a Răului, imaginat de artistul vizual Albert Tiberiu Sofian.
Până pe 8 februarie, ATELIER 030202 din Capitală găzduiește proiectul “Bad Art Fantasy”, un cabinet de exorcizare a Răului, imaginat de artistul vizual Albert Tiberiu Sofian.
În Geneză, aflăm că Adam și Eva, precum, de altfel, toate animalele din Rai, se hrăneau “cu toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el”. Lumea adamică nu avea – până la încălcarea legământului cu Dumnezeu, înfruptarea din Pomul Cunoașterii, cel al Binelui și Răului – conștiința dualității, nu avea gândire devoratoare.
Ne putem închipui în aceste circumstanțe că somnul lui Adam și al Evei, precum somnul animalelor ce îi înconjurau, nu putea naște, sub nicio formă, monștri și demoni. Bestiarul cu ferocități și stilistici ale supraviețuirii prin instinctul de a ucide este deschis, atât la urmașii lui Adam, cât și la urmașii acelor prime viețuitoare ale Edenului, de gustul Răului.
Răul este a doua noastră natură și face parte din cele trei mari dualități ale existenței noastre: Binele și Răul, Frumosul și Urâtul, Femininul și Masculinul. Trei dualități ascunse în interiorul Ființei ce așteaptă să fie revelate și sublimate. Aceste fețe și energii identitare au devenit obiectul de studiu al Sfinților Părinți, cu lucrări despre entitățile demonice sau angelice.
Artistul vizual Albert Tiberiu Sofian a imaginat un cabinet de exorcizare a Răului întrupat de monștrii și demonii ce pot ieși din interior până în biografie. Răul e prins într-o memorie complice în care semnele de întrebare sunt puse contorsionat și provocator celor ce pot întrupa forme angelice și spirituale. Pregnanța răului ține, deseori, de lipsa evaluării și a spiritului critic.
Albert Tiberiu Sofian ne pune sub propria evaluare, dar și printr-un exercițiu autoscopic, fețele Răului. Bun prilej de a reflecta asupra delimitării conceptuale prin antiteză a unui demers estetic și spiritual. Într-o manieră ce ține de art fantasy, cu linii și tușe pregnante, corpurile devin puncte de investigare a prezenței Răului. Dintr-o tensiune bine gândită și studiată, poate apărea, în toată grozăvia sa, Răul, insidios ori lipsit de scrupule, cu forță ori inchizitorial. Și, peste toate, teribilul dublu discurs că Răul e o imagine a Creației!
Proiectul artistului Albert Sofian este primul eveniment din seria proiectelor ce vor avea loc în 2011 în spațiul de artă contemporană ATELIER 030202, din strada Sfânta Vineri nr. 11, București. Curator: Dan Mircea Cipariu. Foto: Lucian Muntean.
-
CEC Bank pentru afaceri românești. Octavian Pătrașcu, CEO, NAGA Group: Când eram eu în liceu, ne gândeam la facultate, la cum să învățăm mai bine, dar noua generație se gândește la cum poate să facă bani sau să aibă un start-up. Interesul pentru a pune banii la lucru este în creștereCEC Bank pentru afaceri românești · 13 noiembrie 2026
-
Iulian Anghel, ZF: De ce o creștere de 1% a PIB, în T4, ar putea duce economia pe plus în 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția de 9,5 milioane euro prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj Sonde Videle, unele active ale firmei de foraj Transgex OradeaZF 24 · 13 noiembrie 2026