S-ar justifica introducerea unei declarații privind averea fiecărui român?

Introducerea unei declarații de patrimoniu poate să fie necesară pentru facilitarea aplicării noilor reglementări privind impozitarea veniturilor nedeclarate ale persoanelor fizice, însă dacă această declarație ar fi solicitată tuturor românilor s-ar ajunge la un “coșmar administrativ”, în viziunea consultanților fiscali.

În schimb, dacă o astfel de declarație ar fi introdusă doar pentru anumite persoane, ar atrage elemente de neconstituționalitate și de discriminare, spun avocații.

Oricum ar fi, experții în domeniu susțin că Fiscul nu are cum să verifice averile acumulate înainte de 2011, astfel că vrând-nevrând s-ar ajunge la un fel de amnistie fiscală pentru posesorii de averi mari formate din venituri nedeclarate pentru impunere.

Executivul a hotărât, la sfârșitul anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depășesc cu cel puțin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferența dintre cele două valori. Fiscul intenționează să verifice dacă suma cheltuielilor efectuate de către o persoană cu venituri mari este justificată și din punctul de vedere al veniturilor.

“Declarația de patrimoniu poate reprezenta un element important în aplicarea prevederilor legislative respective, dar în condițiile în care peste 90% din populația României nu va fi vizată de astfel de investigații nu văd necesitatea pentru care ar trebui depusă de către toată lumea. Pe de altă parte, în condițiile în care există persoane care nu au niciun venit legal în România, dar care ar putea intra în vizorul ANAF pentru o astfel de investigație, este clar că depunerea unei astfel de declarații nu poate fi cerută decât pentru unii – cei cu venituri mari, de exemplu”, comentează Gabriel Sincu, partner la Mazars.

Autoritățile fiscale s-au gândit la câteva metode indirecte pentru verificarea câștigurilor. Acestea vor putea fi aplicate numai pentru veniturile reale din 2011, însă ministrul finanțelor a dat asigurări că nu vor scăpa de controale nici cei cu vile și mașini care nu au declarat veniturile până în acest an.

Veniturile nedeclarate vor fi identificate pe baza cheltuielilor efective, a fluxurilor financiare (când sunt înregistrate operațiuni de încasări și plăți fără un venit declarat) și a patrimoniului (când sunt sesizate creșteri de avere).

Amnistie fiscală indirectă?

Unii consultanți fiscali apreciază că aceste metode sunt greu de aplicat în practică, insuficiente, întrucât o persoană poate să facă într-o anumită perioadă o cheltuială mult mai mare decât venitul înregistrat, folosind resurse dobândite în trecut, care nu trebuie declarate sau nu pot fi controlate de către autoritățile fiscale.

Marius Ionescu, partener al firmei NNDKP Consultanță Fiscală, consideră că o persoană poate să susțină că a dobândit respectivele venituri în anul 1992, de exemplu, iar organele competente nu pot să dovedească natura ilicită a dobândirii lor, mai ales că termenul maxim de prescripție este de 10 ani.

“Dacă iei veniturile din 2011, ele trebuie corelate cu cheltuielile din 2011. Dar cheltuielile din 2011 pot fi finanțate cu venituri din trecut. Dacă tu nu ai declarat nimic, ANAF nu are ce să controleze. Iar această procedură prin care te controlează chiar dacă nu ai declarat nimic este valabilă doar din 2011 încolo. Deci din perspectiva ANAF este o amnistie fiscală indirectă”, consideră Ionescu.

Dan Dascălu, partener în cadrul casei de avocatură David&Baias, a declarat recent că dacă va fi decisă introducerea unei declarații de patrimoniu, ar trebui creată pentru toată populația României, în caz contrar atrăgând elemente de neconstituționalitate și de discriminare. “Trebuie făcut un recensământ general al averilor, să-i obligi să le declare, dar întrebarea este: cine poate administra toate declarațiile și inventaria patrimoniile? Ca reglementare, nu poți să stabilești că se va aplica numai bogaților”, a spus Dascălu.

Pe de altă parte, consultantul fiscal Emilian Duca susține că în cazul în care declarația de avere (de patrimoniu) ar fi solicitată tuturor românilor, ar da naștere unui coșmar administrativ, în condițiile în care autoritățile publice române nu sunt chiar renumite pentru eficiența activității lor. “Nici impactul politic negativ nu poate fi neglijat, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că declarația se va adresa unui grup-țintă”.

Potrivit ministrului finanțelor Gheorghe Ialomițianu, impozitarea averilor mari va viza 1-2% dintre contribuabili, grupul-țintă fiind format din persoanele cu averi sau cheltuieli mari care nu au declarat veniturile. Aceasta înseamnă circa 50.000 -100.000 de persoane, având în vedere că plătitorii de impozit pe venit sunt circa 5 milioane.

De unde ar trebui pornite investigațiile?

Gabriel Sincu a amintit de existența declarațiilor de impozit anuale, care trebuie depuse de toată lumea și care reprezintă un punct de plecare pentru autorități.

El consideră că investigațiile trebuie pornite de la listele de tranzacții de valoare mare care au avut loc în economie: cu proprietăți imobiliare sau cu bunuri mobile / servicii de lux, liste obținute de la notari sau de la comercianți. Ulterior, în măsura în care cumpărătorii nu pot justifica sursele legale de finanțare a acelor achiziții, organele fiscale pot începe o cercetare amănunțită.

“O altă posibilitate ar fi să se pornească controlul celor care afișează prin apariția în mass-media sau în locuri publice, un standard de viață care nu poate fi justificat prin nivelul veniturilor oficiale realizate (și la care organele fiscale au acces). Spre exemplu, în Franța organele fiscale îi investighează pe noii membri ai cluburilor exclusiviste de golf unde taxa de membru și serviciile primite sunt foarte scumpe”.

Sincu a menționat că în lume metodele folosite de organele fiscale pentru determinarea potențialilor evazioniști nu sunt întotdeauna foarte “oficiale”.

“După cum se știe, în Germania, organele fiscale au achiziționat de la foști angajați ai unor bănci din Elveția și Luxemburg listele cu clienții acestora. Ulterior, s-a facut o selecție din aceste liste și multe dintre persoanele respective sunt acum în curs de investigare.”

În ceea ce privește procedura de verificare, Emilian Duca anticipa că este posibil să includă mai multe etape printre care identificarea persoanelor ale căror averi (și/sau cheltuieli) depășesc veniturile declarate la fisc (grup-țintă) și obligarea persoanelor din grupul-țintă să depună o declarație privind averea (de patrimoniu?) deținută la momentul indicat de organele fiscale, cu indicarea surselor averii.

De asemenea, printre etapele de verificare Duca a amintit verificarea concordanței dintre datele declarate și realitate, inclusiv dacă pentru sumele/bunurile deținute au fost achitate impozitele prevăzute de Codul fiscal, precum și impozitarea diferențelor nejustificate, care nu exclude posibilitatea începerii urmăririi penale pentru evaziune fiscală.