S-au băgat impozite

Cozile, pe care le-am văzut la televizor, la ghișeele unde autorii trebuiau să își plătească impozitele semănau foarte bine cu cozile la care și eu, ca și alte milioane de români, am stat pentru că “se băga” ceva. Miniștrii și, în general, guvernanții nu le-au văzut, ba unii dintre ei sunt convinși că televiziunile truchiază imaginile ca să mintă oamenii.
Așadar, s-au băgat impozite și se stă la cozi ca la brânză! Eu nu le-am văzut pe viu, pentru că nu vreau să plătesc impozite pe nimic. Adică nu vreau să fiu chiar mai prost plătit decât Catindatul lui Caragiale, care n-avea leafă, dar nici popriri nu i se făceau. O revistă nu m-a plătit din iulie, o alta din mai din simplul motiv că nu au fost bani. Sunt convins că actele contabilicești cu drepturile mele de autor sunt în regulă, bine tocmite și, din punctul lor de vedere, eu am drepturi de autor. Am, dar nu le-am luat. Nu le-am luat, dar trebuie să plătesc impozite pe niște bani pe care nu îi am. Marii datornici către stat își iau an de an profitul, dividendele etc., iar impozitele sunt ultima lor grijă. La noi, cei care suntem brusc împăunați cu statutul de autor, e invers: prima grijă e să ni se ia impozitele.
Cum să le plătesc? Să încep să vând cărți la anticariat, să iau bani din salariul plătit de o altă instituție pentru o altă muncă, salariu care este impozitat, spre a plăti taxe, să mă aliniez conaționalilor care dau cu jula prin magazinele din Franța, Italia, Spania ori cerșesc prin aceleași țări? Aș face așa ceva dacă, Doamne ferește, nu aș avea din ce să îmi duc traiul zilnic și aș fi disperat (nu vă puteți imagina câte poate îndura ființa umană, chiar și cea mai orgolioasă, mai integră, mai cu principii când e vorba de afundarea în sărăcie!), dar ca să plătesc statului, incapabil, roman – asta nu aș face-o niciodată.
Neobișnuiți cu gândirea economică, autorii au sesizat doar cozile la care trebuie să stea, nicidecum monstruozitatea în sine a gândirii fiscale a unor imbecili. Principiul fiscal este simplu: fiecare venit trebuie impozitat. Impozitele colectate sunt administrate de către stat în favoarea contribuabililor. Ele se vor regăsi ca beneficii colective (construcții, apărare, cultură, învățământ etc.) sau individuale (pensii, șomaj, asigurări medicale). În situația în care unii autori nu au alt venit decât cele provenite din drepturile pentru o creație individuală, impozitul pentru șomaj este o aberație. Cine mă scoate pe mine în șomaj din calitatea mea de scriitor? Cum voi beneficia eu de contribuțiile la care mă obligă alde Boc, Șeitan și Vlădescu? Sigur că nu voi beneficia niciodată de ajutorul de șomaj pentru că nu voi mai putea scrie, pentru că revistele și editurile nu mă vor mai angaja, adică publica, indiferent de motiv: că nu mai au bani, că se vor închide sau că eu scriu prost.
Dar, între două articole, ori între două cărți, eu nu sunt șomer? Ba da, pentru că eu nu am relații contractuale care să îmi aducă venit. Mă plătește cineva ca șomer pentru faptul că nu mi-am găsit de lucru? Apoi, autorii sunt printre puținii prestatori de servicii care depind de calitatea produsului muncii lor. Dacă romanul meu e prost, dacă ceea ce scriu nu are căutare la edituri sau la reviste, e riscul meu: am făcut o muncă inutilă. Mai mult, am investit timp, energie, consumabile, fără aportul nimănui: nici al statului, nici al celor din jur. Cum să fiu egal tratat în taxe și impozite cu un altul căruia, pentru a-și putea îndeplini sarcinile de serviciu, i se pun la dispoziție bază materială, logistică, materii prime, materiale și se fac investiții în viitorul produs.
Mi se va spune că beneficiem și noi de deducerea forfetară. Da, dar până atunci eu fac investiții, îmi blochez niște bani, contribui la crearea unui loc de muncă: al meu! Impozitul de 10 la sută pe sumele provenite din drepturi de autor tocmai realitatea asta o avea în vedere. Acum, nu numai că, la rând cu toată lumea, se aplică acea cotă unică de impozitare, dar au mai apărut și altele, astfel încât, în mod real, din suma pe care un autor o are de încasat i se va opri mai mult de jumătate.
Despre faptul că nu facem produse de serie, că nu este o muncă reeptitivă, că produsul muncii noastre are nu numai o valoare de piață nu vreau să mai vorbesc. O carte de poezie, un lied, o sculptură și un șurub sunt impozitate la fel. Deocamdată, asta-i gândirea românească!

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licențiat al Facultății de Filologie (1974) a Universității București. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cărțile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafărul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica “Reportaj”, în Ziarul de Duminică.
Este președintele secției Proză a Asociației Scriitorilor din București.