S-au eliberat de zăpadă primele drumuri... cele spre cârciumi
Prefectul de Buzău, Paul Beganu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că primele drumuri accesibile după ninsorile și viscolul care au paralizat zona de câmpie a județului au fost cele spre cârciumi, scrie Mediafax.
Prefectul de Buzău, Paul Beganu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că primele drumuri accesibile după ninsorile și viscolul care au paralizat zona de câmpie a județului au fost cele spre cârciumi, scrie Mediafax.
“Știți unde s-au desfăcut primele căi de acces? Dar nu cu lopata. Prin mers. La cârciumi. I-am arătat și premierului din mașină, la Săgeata. Primele locații unde s-a intrat au fost cârciumile. Pe stânga erau porțile blocate de 50 de centimetri de zăpadă, fântâna era acoperită de un metru de zăpadă, iar dincoace totul era deblocat la cârciumă. La Râmnicelu toate casele erau blocate, iar la ultima cârciumă cum se iese din localitate, spre DN22, erau cam 20 de jandarmi care lucrau pe undeva prin spate, în timp ce în fața cârciumii erau circa 60 de inși care nu aveau nimic, nici o lopată și discutau probabil cum se va face ursturoiul sau mai degrabă de unde îl aducem. Și spun acest lucru cu amărăciune”, a declarat prefectul de Buzău, Paul Beganu.
Prefectul a spus că inclusiv premierul Mihai Răzvan Ungureanu, prezent sâmbătă în județul Buzău, grav afectat de viscol și ninsori, a observat acest aspect.
El a spus că vinovate de această situație sunt și autoritățile, precizând că cei care solicită ajutoare de la primărie ori de la Guvern nu au ieșit la deszăpezire.
Prefectul de Buzău s-a referit și la cazurile medicale urgente din ultima săptămână, pentru care au fost solicitate intervenții ale elicopterelor, spunând că “s-a făcut puțin exces de zel”. Beganu a mai spus că duminică niciun caz medical nu a fost preluat cu elicopterul întrucât la bolnavi au putut ajunge, în sfârșit, ambulanțele.
“E foarte bine că nu avem nici un caz de deces prin hipotermie. Și poate cu mici întârzieri tot ce a însemnat caz medical, toate au fost rezolvate și nu exagerez, dar s-a făcut puțin exces de salvarea pe calea aerului, dar bine că s-a facut. Aseară, erau în total 49 de oameni preluați de elicopter și duși la spital, astăzi au fost programate noi intervenții pe calea aerului, dar nu s-au mai făcut că au ajuns terestru. Terestru cred că au fost în jur de 70 de cazuri astăzi”, a subliniat Paul Beganu.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026