S-au implinit 75 de ani de la crahul de pe Wall Street

Pe 24 octombrie 1929 (Joia Neagra), bursa de valori din New York a cunoscut cel mai mare colaps din istoria ei. Indicelui Dow Jones i-au trebuit 25 de ani pana sa atinga nivelul de dinainte de aceasta data. Iar factorii care au cauzat prabusirea nu au disparut nici astazi din peisajul tranzactiilor bursiere, relateaza Financial Times.

“Intriga piesei este intotdeauna aceeasi, doar personajele sunt diferite”, spune Irving Kahn, analizand succesiunea colapsurilor bursiere la care a fost martor, in cariera sa de 76 de ani pe Wall Street. “Oamenii sunt lacomi. Si de foarte multe ori lacomia este mai puternica decat teama”, a explicat Kahn.

In urma cu 75 de ani, teama a invins, in sfarsit, si preturile actiunilor listate la bursa din New York s-au prabusit, anuntand cea mai mare criza din istoria bursei de valori.

Unii au crezut atunci ca nu ar mai fi posibil un colaps de asemenea proportii. Dar, dupa cum spunea John Kenneth Galbraith, boom-urile si crahurile bursiere fac parte dintr-un “proces fundamental si recurent”. Intrebarea nu este daca, ci mai degraba cand.

In urma cu sapte ani, tot Galbraith scria ca piata trece printr-un “boom speculativ major”. Dupa trei ani, in 2000, a venit si caderea bursiera pe care o astepta.

Tot asa cum avantul bursier de la sfarsitul anilor ’90 se asemana in multe privinte cu cel de la finele anilor ’20, la fel s-a intamplat si cu prabusirea care a urmat. Totusi, unele lectii fusesera deja invatate si daunele suferite de investitori, Wall Street si mediul economic in general au fost limitate considerabil.

“Aveti grija cu expertii”, a fost unul din invatamintele trase de Irving Kahn, care la 98 de ani este presedintele activ al companiei Kahn Brothers, ce administreaza active in valoare de aproximativ 800 milioane dolari. Cand Kahn a inceput sa lucreze pe Wall Street, in 1928, majoritatea expertilor erau de parere ca boom-ul va continua. Kahn nu era de acord. “Nu stiam prea multe, dar ma gandeam ca piata innebunise”, a explicat el. Junior analyst-ul de atunci era atat de convins de iminenta prabusire incat in vara lui 1929 si-a folosit toate economiile sale, in valoare de 300 de dolari, pentru un short-selling (vanzare de actiuni pe care ofertantul nu le detine in proprietate, in speranta ca pretul va scadea- actiunile pot fi imprumutate de la o firma de brokeraj) de 50 de actiuni ale companiei Magna Copper. “Broker-ii mi-au spus ca imi voi pierde toti banii. Dupa patru luni, aveam de peste doua ori mai mult”.

Miscarea lui Kahn a fost facuta partial la sfatul lui Benjamin Graham, profesorul sau la Universitatea Columbia, unul din cei mai faimosi investitori ai secolului trecut si mentorul lui Warren Buffett. Graham nu a prea bine peste crahul din 1929, pierzand majoritatea banilor familiei sale, pe care ulterior i-a recuperat in mare parte.

Putine dintre institutiile de pe Wall Street au scapat cu reputatiile sau portofoliile intacte. Bancile s-au lasat convinse sa vanda actiuni ale unor companii dubioase la preturi exorbitante, asa cum au facut si 70 de ani mai tarziu. In anii ’90, companiile vizate erau retailerii care isi vindeau produsele prin intermediul internetului. In anii 1920, au fost fondurile de investitii. Bancile de pe Wall Street vindeau actiuni ale unor companii infiintate sa cumpere actiuni ale altor companii, care la randul lor cumparau titluri ale altor firme.

Goldman Sachs s-a lasat prinsa in angrenaj si bancii i-a luat ani intregi sa-si revina din criza. Unii, ca Charles Merrill, au fost insa mai intelepti. Fondatorul Merrill Lynch si-a sfatuit clientii sa vanda cu luni inainte de colaps.

Dupa crahul din 1929, piata a fost lovita de o serie de falimente bancare care au accentuat starea de criza a economiei americane. ioana.leaua@zf.ro