S&T, cele mai mari cresteri in Romania si Bulgaria
Compania austriaca S&T, furnizor de servicii IT, a raportat o crestere de 2% a vanzarilor in Europa de Est anul trecut, regiunile cu cel mai ridicat ritm de dezvoltare fiind Romania si Bulgaria. Potrivit raportului anual al companiei, S&T a incasat 82 mil
Compania austriaca S&T, furnizor de servicii IT, a raportat o crestere de 2% a vanzarilor in Europa de Est anul trecut, regiunile cu cel mai ridicat ritm de dezvoltare fiind Romania si Bulgaria. Potrivit raportului anual al companiei, S&T a incasat 82 mil. euro din regiunea est-europeana.
Filiala locala a grupului S&T a fost infiintata in 1994 si coordoneaza si activitatea din Bulgaria, Rusia si Turcia, asigurand asistenta tehnica si consultanta. S&T Romania este cel mai mare jucator de pe piata locala de servicii IT.
La nivelul intregului grup, vanzarile au urcat cu 13% fata de anul trecut, la 522,2 mil. euro, in timp ce nivelul EBITDA (profitul inainte de dobanzi, impozite, deprecieri si amortizari) s-a apreciat cu acelasi procentaj, la 20,4 mil. euro. Pe de alta parte, nivelul EBIT (profitul inainte de dobanzi si impozite) a fost de 13 mil. euro, in crestere cu 7% fata de 2006.
Pentru anul in curs, S&T estimeaza ca veniturile vor creste la 560 ? 580 mil. euro, in timp ce nivelul EBIT se va situa intre 15 si 17 mil. euro.
Evolutia din 2007 a fost sustinuta in principal de divizia de servicii si solutii si de cea de consultanta IT, care au generat impreuna 45% din totalul vanzarilor. Anul acesta, grupul intentioneaza sa extinda aceste divizii pentru mentinerea trendului profitabilitatii. In ceea ce priveste sucursala din Romania, S&T apreciaza ca veniturile generate de serviciile IT din Romania vor creste anul acesta cu 19,6%, comparativ cu ritmul de 10,8% prognozat pentru avansul intregii piete.
Cea mai mare crestere va fi inregistrata in Ucraina (21,6%), urmata de Rusia (21,0%) si Bulgaria (19,2%).
“Estimarile noastre pentru aceste piete se mentin ridicate”, a declarat Christian Rosner, directorul executiv al S&T, adaugand ca sucursalele locale ale companiei ar putea obtine cresteri de minimum 10% ale profitului EBIT anul acesta.
Potrivit raportului companiei, numarul total al angajatilor S&T Romania a crescut cu 93% anul trecut, de la 122 la 235 de persoane. In 2005 compania avea 80 de salariati. La nivel international, S&T avea 3.138 de angajati, cu 37% mai mult fata de 2006.
“Principalul factor care a contribuit la succesul companiei pe piata romaneasca il reprezinta dezvoltarea personalului”, au precizat oficialii S&T in raport.
Cea mai mare parte a vanzarilor companiei austriece anul trecut, 26%, au fost generate de catre industria manufacturiera, iar serviciile financiare au adus 21% din total. Pe sectorul telecomunicatiilor vanzarile au reprezentat 17%, in timp ce domeniul administratiei publice a generat 15%, segmentul de energie 7%, iar retailul 14%. “Principalii nostri clienti inregistreaza cresteri la nivel international si sunt prezenti in Europa de Est”, a adaugat Rosner.
Conform oficialilor companiei, cotatia tilurilor S&T s-a apreciat cu 18% pe parcursul anului trecut. La sfarsitul lui 2007, capitalizarea de piata era de 166,7 mil. euro, in timp ce o actiune valora 46,5 euro.
In 2006, S&T Romania a avut un profit net de 2,1 mil. euro la afaceri de 62,1 mil. euro, conform datelor Ministerului Finantelor, insa cifrele raportate nu reflecta toate proiectele in care este implicata firma.
Veniturile companiei in Europa de Est au crescut cu 2%, la 82 mil. euro, Romania si Bulgaria fiind regiunile cu cel mai ridicat ritm de dezvoltare
Pentru anul in curs, S&T estimeaza ca veniturile vor creste la 560 ? 580 mil. euro.
S&T estimeaza ca veniturile generate de serviciile IT din Romania vor creste anul acesta cu 19,6%, comparativ cu avansul pietei (10,8%)
Sucursala locala a companiei aproape si-a dublat personalul anul trecut, ajungand la 235 de salariati
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026