Sa incetam sa mai privim Europa prin luneta!

Prorector al Universitatii Bucuresti, istoricul Constantin Buse a implinit anul acesta 60 de ani. A scris un numar important de lucrari, a infiintat, in 1996, Centrul de Studii Euro-Atlantice si este considerat una dintre cele mai interesante figuri ale istoriografiei romanesti actuale, cel mai complet cercetator in domeniul istoriei universale contemporane.

– Nu toata lumea stie ca de sase ani functioneaza la noi Centrul de Studii Euro-Atlantice. Cand a luat el fiinta?
– In iulie 1996, din initiativa unui grup de universitari si diplomati, toti absolventi ai Facultatii de Istorie din Universitatea Bucuresti. Inca de la infiintare, Centrul si-a propus desfasurarea unor activitati de cercetare stiintifica in domeniul relatiilor internationale in secolul XX si realizarea unor programe de cercetare in teoria relatiilor internationale si practica negocierilor diplomatice, in stransa legatura cu obiectivele de integrare a Romaniei in structurile de securitate euro-atlantice.
– Pe ce s-a axat initial activitatea Centrului pe care il conduceti?
– Pe doua dezbateri, doua subiecte la fel de actuale si astazi, daca nu chiar mai fierbinti decat atunci: problema intrarii Romaniei in NATO si problema tratatelor Romaniei cu vecinii sai. Se semnase tratatul cu Ungaria si ne aflam in perspectiva semnarii celui cu Ucraina si a negocierilor tratatelor cu Rusia si Republica Moldova. Ne-am concentrat apoi atentia pe realizarea obiectivelor inscrise in doua granturi – proiecte de cercetare majore, de trei ani, intocmite in 1996 si 1997 si acceptate de Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior, respectiv Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior. Ambele au beneficiat de o cota de finantare de 70% de la Banca Mondiala, restul de 30 de procente fiind asigurate de catre Guvernul Romaniei. Cu acest sprijin financiar am putut edita revista Centrului, “Euro Atlantic Studies”.
– De ce s-a simtit nevoia infiintarii acestui Centru?
– Dupa ’90 s-au schimbat multe in tara: si orientarile politico-economice, si felul de a gandi, si modul de a-i judeca pe altii. Or, chestiunea aceasta, a locului pe care tara trebuie sa-l ocupe dupa o anumita perioada, a integrarii ei in NATO, in Uniunea Europeana, a ridicat o alta problema: ce trebuie sa facem noi? Foarte multi s-au angajat in aceasta dezbatere, dar foarte putini stiu despre ce e vorba.
– Si despre ce e vorba?
– Daca intrebi omul de rand: “Intram, sau nu intram in Europa?”, el iti va raspunde cu multa convingere: “Intram, sigur ca da!”. Dar el habar n-are ce inseamna asta, care sunt avantajele, obligatiile, drepturile, costurile implicite, ce inseamna Uniunea Europeana, ce standarde trebuie sa atingem. Or, fiind atenti la tot ce se intampla, am constatat tot felul de rataciri, de vorbe aruncate in vant, fara nici o sustinere in realitate, de catre persoane care s-au avantat sa lamureasca lumea. Echipa noastra este o echipa de oameni care, si din punctul de vedere al cercetarii, si din cel didactic, au confirmat ca pot face lumina in domeniu. Problematica le e familiara, fiindca, desi cu zece-cincisprezece ani in urma pentru noi integrarea nu era o tinta, eram obligati totusi sa cunoastem aspecte precum razboiul rece, Tratatul de la Bruxelles, aparitia NATO, construirea si extinderea UE.
– La noi persista opinia ca putem trai si fara sa intram in UE, ca aderarea la Europa Unita ar duce la o uniformizare dupa niste criterii straine firii romanesti, ca eforturile sunt mult prea mari etc. 
– Limba si obiceiurile vor ramane. Nimeni nu ni le poate lua, dupa cum nu le poate lua nici unui alt popor. Europa, acest malaxor al istoriei, a creat insa mai multe trasee de unitate decat de dezbinare. UE este un vis de secole. Unii au vazut Europa unita prin crestinism, altii politic sau militar, altii economic. Astazi, cand Europa Unita este o mare forta economica, scopul este sa se creeze din ea un bloc de cultura, de civilizatie, dar si o contrapondere la pericolele externe.
 – Vrem, nu vrem, in UE vom intra, interesul existand de ambele parti. In conditiile astea, de ce am mai depune atatea eforturi? spun unii.
– Dar eu nu cred ca depunem prea multe eforturi. In primul rand ar trebui sa vedem ce au facut ceilalti si ar trebui sa facem si noi. Din punct de vedere economic suntem foarte in urma. UE a avut probleme cu cateva tari care erau si sunt inaintea noastra, precum Grecia. Au fost primite in anii ’80 state abia iesite din dictatura – Spania si Portugalia -, dar acestea oricum aveau un nivel de dezvoltare superior noua. Exista tari foarte dezvoltate care nu vor sa adere la Uniune din pricina numarului mare de obligatii ce trebuie satisfacute, dar si tari cu un nivel ridicat de dezvoltare care nu au fost primite inca. Ultima extindere s-a facut in ’95, cu trei state dezvoltate – Finlanda, Suedia si Austria -, care nu urmareau avantajele pe care le urmarim noi. Judecand toate aceste evidente, e clar ca exista interese si calcule foarte precise, in primul rand economice. Evident ca interesul e reciproc, fiindca una este sa ai un bloc economic de 300 de milioane de consumatori si alta de 500 de milioane de cetateni europeni.  
– Unde am gresit noi?
– Noi n-am prea stiut ce vrem. Si asta s-a datorat probabil istoriei noastre din ultima jumatate de secol. Am fost izolati, nu am cunoscut bine realitatea. Am fost invatati sa ni se comande incotro s-o luam. Apoi, o gafa uriasa: am intors spatele lumii a treia, care era un plasament extraordinar pentru produsele economiei romanesti. Ne-am indepartat de Rusia, comertul cu aceasta tara diminuand-se apreciabil, in timp ce Ungaria, dupa 1990, si l-a sporit.
– Ce face Centrul pentru Educarea Populatiei in Spiritul Europei Unite?
– Oamenii nostri participa la tot soiul de conferinte. De curand, Centrul a fost invitat la o dezbatere pe marginea pozitiei Romaniei fata de Tratatul de la Varsovia. Apoi, pentru ca incepuseram sa fim cat de cat cunoscuti, in ’98 am participat, alaturi de Academia Militara si de Statul Major al Armatei Romane, la alegerea de membri fondatori ai Consortium of Defense Academics and Security Studies Institutes, Centrul fiind invitat la reuniunile lui International Security Forum. Ceea ce raspunde efectiv la intrebarea dvs. e faptul ca, la nivelul Universitatii, avem un curs general despre integrarea europeana, relatiile dintre Europa si SUA, istoria NATO. In 1990, Comisia UE a lansat Actiunea “Jean Monet”, care prevede cursuri de cunoastere a istoriei integrarii europene. S-au creat in acest scop catedre “Jean Monet”, cursuri si module. Universitatea Bucuresti, prin Centrul nostru, a optat pentru modul. Dosarul inaintat la Bruxelles fiind declarat castigator, s-a incheiat un acord intre Universitate si Comisia Europeana, acord ce prevede monitorizarea modulului in primii trei ani.
– Studentii s-au aratat interesati de tematica?
– Am avut 74 de candidati – ceea ce inseamna enorm -, de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine si de la ASE. De circa doua saptamani, au inceput inscrierile pentru o noua serie, 2002-2003, iar numarul solicitantilor este de ordinul zecilor.
– Romanii trebuie sa invete sa fie europeni?
– Nu exista alta solutie. Trebuie sa fim constienti ca aici e vorba de o treaba foarte serioasa, ca trebuie tratata cu toata seriozitatea si ca trebuie sa incetam sa mai privim Europa prin luneta. 

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar